Electric Castle: BIGGER, STRONGER, BETTER [4]
Peste 79.000 de participanți au venit la Bonțida, jud. Cluj, pentru cea de a II-a ediția a festivalului.
- Artiști în premieră în România și noi albume lansate,
- Patru zile de experiențe unice.
Cluj-Napoca, 24 iunie.
Electric Castle Festival 2014 a adus pentru a doua oară muzica electronică pe domeniul Castelului Banffy, doborând toate recordurile stabilite vreodată în România la evenimente similare. Peste 79.000 de participanți din țară și străinătate au făcut să vibreze castelul timp de patru zile, 11.000 de oameni au umplut până la refuz spațiul amenajat pentru camping, în timp ce site-ul festivalului, electriccastle.ro, a fost accesat de 50.000 de vizitatori unici.
Die Antwoord au testat rezistența publicului cu cel mai excentric show prezentat vreodată în România, Thievery Corporation a hipnotizat 22.000 de oameni cu mixul de trip-hop și acid jazz, iar Bonobo și vocea impecabilă a lui Szjerdene au făcut ca ultimul lor album, The North Borders, să completeze frumusețea poate celui mai important castel baroc din Transilvania. DJ Shiver a aruncat în aer publicul în cea mai aglomerată zi de festival, făcându-l complicele celui mai mare Disco Modern din România, Șuie Paparude au concertat pentru prima dată ziua, dar asta nu i-a împiedicat să facă un show exploziv la Bonțida, Dub FX a demonstrat că și în ultima zi de festival oamenii își pot înfrânge limitele, iar Gramatik a fost promisiunea vie a faptului că Electric Castle va face mereu o selecție muzicală sofisticată.
Toți cei peste 130 de artiști au reușit să producă o experiență unică, pe care publicul a simțit nevoia să o împărtășească pe principalele rețele sociale. Contul de Facebook al festivalului a ajuns la 41.000 de fani, iar pe rețeaua Instagram #electriccastle a adunat 4000 de fotografii. Aplicația de mobile creată special pentru a ajuta publicul să urmărească programul festivalului și toate noutățile apărute a fost descărcată de 7500 de utilizatori. Site-ul electriccastle.ro a înregistrat un vârf de 50.000 de vizitatori unici.
Organizatorii au optat pentru un line-up fresh și un program diversificat, iar acest fapt a ținut viu interesul participanților pentru concertele susținute pe toate cele cinci scene. La cea mai nouă scenă a festivalului, The Wall, s-au atins audiențe de aproape 2000 de oameni în fiecare seară. Alte senzații ale festivalului au fost The Mill și Stables, unde, fie că a fost vorba de workshop-urile de scratching, Silent Cinema sau Silent Dance, acestea au fost luate cu asalt de public, spațiul dovedindu-se de multe ori neîncăpător raportat la numărul de doritori. Spectacolul general a fost completat de o invazie de lumini, fum, culori și confetti, menite să intensifice trăirile publicului. Dacă nopțile au fost acaparate de muzică și dans, zilele au fost dedicate competițiilor sportive, socializării în zonele de relaxare sau cumpăratului de produse eco. …GREENER – o altă promisiune a Electric Castle a presupus un angajament pe care toți participanții au fost invitați să și-l asume. Și au făcut-o, iar pentru un proiect pilot rezultatele sunt de apreciat.
Peste 12.500 de pahare de plastic au fost returnate pentru a fi reciclate, dintre care 1370 de pahare au fost folosite pentru crearea unei instalații. Spectatorii au „donat” 345 de minute bicicletei cu dinam, fie pentru a-și încărca propriile telefoane, fie pentru a ilumina instalația de plastic.
Ecologismul presupune o implicare pe termen lung, de aceea 164 de participanți au acceptat să-și calculeze „amprenta de carbon”, pentru a putea avea o imagine clară asupra impactului pe care fiecare persoană îl are asupra mediului. Media de CO2/an/participant calculată a fost de 8.19 t CO2/an, mult peste media europeana de 7 t CO2/an. Și pentru că faptele bune nu trebuie să rămână nerecunoscute, cel mai “eco” participant din festival a câștigat o bicicletă Giant Escape 3. Este vorba de Robert din Cluj-Napoca, care a reușit să pedaleze 15 minute pe bicicleta cu dinam, și-a calculat amprenta de carbon la ECO point și a adus o pungă de gunoi plină la punctul de colectare.
Proiectul pilot EC0 – Electric Castle Zero Carbon Footprint a fost coordonat de MaiNoi, București, cu sprijinul Beard Brothers.
Electric Castle Festival 2014 a fost posibil mulțumită efortului întregii echipe care a numărat aproximativ 800 de oameni. Lor li s-au alăturat 200 de voluntari din țară și străinătate.
Dacă prima ediție a fost legendară, datorită unui debut ce a depășit atât așteptările participanților, cât și ale organizatorilor, atunci cea de a doua este, cu siguranță, un vis împlinit, un eveniment necesar și așteptat în Transilvania.
Anul trecut, Electric Castle Festival a adus 92 de artiști, printre care Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me și Dope D.O.D, precum și o serie de trupe românești. S-au înregistrat 32.000 de participanți, iar peste 4.000 de persoane au ocupat zona amenajată pentru campare. Echipa de organizare a inclus 600 de persoane, dintre care 370 au fost voluntari.
© @ electriccastle.ro
galerie foto