Zilele trecute un nou caz de plagiat jenant a ieșit la iveală când doi tipi au încercat să publice o lansare bazată în mare parte pe un hit al anilor 90′, Flat Beat produsă de Mr. Oizo.

Acesta nu e nici primul, nici ultimul caz, dar e inedit prin faptul că ulterior eliminării promo-urilor lansării de pe internet, autorii plagiatului au încercat să se scuze spunând că bucata a fost luată dintr-o compilație de sunete. Evident, fapta nu se iartă astfel pentru că un plagiat e tot un plagiat indiferent de sursă, dar cazul ridică din nou problema eticii pe scena muzicii electronice.

Într-o industrie în care totul se poate copia, unde publicul nu e interesat decât de produs, unde setea de afirmare e imensă, iar numărul producătorilor e mereu în creștere, devine foarte ușor ca actorii implicați să apeleze la orice mijloc pentru a-și atinge scopurile fără să vadă imaginea de ansamblu care e profund afectată de acțiunile lor. Astfel, regulile eticii rămân niște vorbe în vânt, iar scena își pierde credibilitatea în fața publicului larg care o vede populată doar de drogați și ciudați.

Este nevoie de etică, altfel scena va începe să se auto-recicleze la infinit, iar puținele inovații care vor apărea vor fi înecate în volum. Din păcate, nu este suficient ca un artist să vegheze asupra tuturor producțiilor și să se sesizeze în cazul în care cineva i-a copiat piesa, pentru că scena nu este doar a lui. Este nevoie ca întreaga scenă să impună regulile elementare de etică, fie el producător sau consumator, astfel încât cei care le-au încălcat să fie marginalizați cât mai repede.

Cel mai important rol în respectarea eticii scenei ar trebui să-l aibă oamenii de legătură, promoterii și casele de discuri, pentru că ei asigură în mare parte legătura dintre producător și consumator și au o activitate mult mai întinsă în timp. Dacă ei ar începe să vegheze asupra unor principii de bun-simț, scena ar părea mult mai puternică.

Din păcate, presupunem că nu banii conduc mințile multora.