Rave-urile ucid delfini, de data asta.
Câteva organizații de activiști pentru drepturile animalelor au acuzat conducerea parcului marin de la Lipperswil, din Elveția de uciderea a unui delfin datorită faptului că au permis organizarea unei petreceri rave în apropierea bazinului mamiferelor.
Victima evenimentului este delfinul Shadow, în vârstă de 8 ani, a cărui moarte ar fi survenit ca urmare a slăbirii sistemului său imunitar de sunetul asurzitor de la eveniment.
Chiar dacă conducerea parcului respinge aceste acuzații argumentând că complexul acvatic a fost construit astfel încât zgomotele exterioare să nu dăuneze animalelor, activiștii nu renunță la campania lor.
Activiștii de la organizațiile germane ProWal și The Whale and Dolphin Protection Society au fost prezenți la eveniment și susțin că nivelul zgomotului înregistrat de ei la locul faptei depășea 100 de decibeli, ceea ce a afectat sistemul imunitar la animalelor.
Shadow este cel de-al șaptelea delfin care moare în acest parc în doar trei ani și organizațiile ecologice fac presiuni asupra autorităților pentru măsuri atât în privința conducerii cât și pentru o mai bună protecție a animalelor pe viitor.
Citiți povestea întreagă pe Daily Mail.