Ivel Tax lansează Funky Church EP
Label-ul All Inn se pregătește de lansarea celui de-al treilea volum din ediția de viniluri All Inn Black, serie cu un număr limitat de unități. EP-ul „Funky Church” conține track-urile „The Church” și „Funky Chat” și a primit critici pozitive din partea unor artiști ca Lee Burridge, Joris Voorn, D’Julz, Jimpster, Josh Wink, Anthony Collins, Deetron, Radioslave, Seth Troxler, Onur Ozer, Raresh, Brother’s Vibe, Robert Dietz, Diesel, Valentino Kanzyani, Varoslav, Tania Vulcano, Rocky, Summed & Dot sau UNER.
De asemenea, acest material discografic se bucură de un feedback excelent din partea mai multor posturi radio și publicații de specialitate din străinătate printre care Ceoltronic Radio, DJ Magazine Spain, Raveline Magazine Germany, CHRY 105.5 FM Canada, Faith Fanzine sau i-DJ Magazine.
Cu o experiență importantă, dobândită la pupitrul clubului Midi, din Cluj, sau în cele mai importante cluburi de profil din țara, Ivel este cunoscut pentru capacitatea sa de a construi o atmosferă extraordinară la orice gig. Emisiunea sa, Green Apple, este cadrul în care Ivel Tax își prezintă stilul muzical, show în care sunt prezentate și propriile producții. De altfel, recentul material „Brotherhood”, lansat la Terpsichore Records, a beneficiat de un remix din partea legendarului Aaron-Carl.
www.allinnrecords.com