Dj-ii din Berlin iau cu asalt Delahoya 2011
După ce l-am anunțat acum câteva săptămâni ca invitat la Delahoya 2011 pe berlinezul Tres Puntos, revenim acum să anunțăm alți 2 djs din Berlin care vor performa pe scena festivalului.
Este vorba de un alt reprezentant al labelului Esquisite și al clubului Suicide Circus: Michael Placke. Michael conduce în prezent Exquisite Berlin prin intermediul căruia își transpune visul în realitate: să țină petreceri gratuite în spații publice precum bănci, spălătorii de haine, gări sau stații de metrou. Toate aceste locuri au un lucru foarte important în comun, adică prize electrice cu curent gratuit. Seria acestor evenimente organizate ad-hoc este intitulată “Reclaim …”.
Cel de-al 3-lea berlinez prezent la Delahoya 2011 este Tagträumer² aka Robert Stolt. Tagträumer² este un iubitor de muzică cu totul special. De la
vârsta de șase ani a învățat să cânte la diferite instrumente și, în consecință, a reușit să asimileze stiluri noi muzicale, de la cea clasică prin jaz până la muzică modernă. De-a lungul carierei sale se remarcă de departe perioada în care a fost unul dintre rezidenții legendarului club Tresor din Berlin, un punct de referință cu greutate în cv-ul oricărui dj. De asemenea, prin producțiile sale lansate la labeluri precum Blackfox Music, Friends Electric, Miditonal Records, Suicide Robot, Schallbox Records, Society, Clash Music sau Yellow Tail a ajuns cunoscut în mai multe colțuri ale lumii întreprinzând de altfel de scurt timp un turneu mondial prezentat live. Tagträumer² este un spectacol cu un singur om, iar piesele noi sunt remarcabile găsindu-se în colecțiile de discuri ale multor Dj renumiți precum Laurent Garnier sau Technasia.
Așadar, timp de 2 zile Berlin-ul se mută la Cluj în 20-21 mai la Delahoya 2011!