Cristian Vogel pregătește un nou album!

Albumul  The Inertials va fi cel de-al 14-lea al experimentalistului Cristian Vogel și va fi lansat la începutul verii la casa de discuri Shitkatapult. Să vedem mai exact ce ne pregătește artistul.Producătorul este de aproape 20 de ani unul dintre cei mai excentrici producători, experimentând cu muzica electronică în toate formulele posibile și reușind să-și creeze un renume de un adevărat artist modernist. Printre cele mai mari reușite ale sale se numără conturarea curentului minimal pe la mijlocul anilor ’90 ca urmare a colaborărilor de succes cu Tresor.

Este de așteptat ca noul său album să fie unul industrial cu mult bass și muzică orientată oriunde în afara maselor, continuând tradiția sa de producător non-comercial și independent.

Albumul va fi lansat ca parte a proiectului PledgeMusic. Din sumele obținute din vânzarea albumului, artistul își va recupera cheltuielile până la o anumită sumă, iar după această țintă o parte dintre venituri vor fi donate organizației „Youth Music”.

Inițiativa artistului este de admirat și sperăm ca mai mulți artiști să-i urmeze exemplul pentru că, la un moment dat, toți trebuie să dăm ceva înapoi comunității.

Tracklist
1. Enter the Tub
2. Seed Dogs
3. Lucky Connor
4. Snakes in the Grass
5. Todays Standard Form
6. Deepwater
7. Dreams of Apolonia (Trying for Your Love)
8. Bootstraps
9. Spectral Transgression
10. Moved by Waves