ElectroBlog Ro lansează compilația The Future!
ElectroBlog a promovat de-a lungul timpului adevăratele valori ale muzicii electronice românești. Acum ne îndreptăm atenția spre tinerele talente, spre producători muzicali noi, mai ascunși urechilor, iar prin intermediul site-ului electroblogro.com am lansat o campanie de descoperire a acestora. Astfel, s-a născut ElectroBlog Ro – The Future, o compilație care aduce în față muzica nouă.
Aceasta va fi o dublă compilație, prima parte fiind lansată pe 10 iunie 2012, iar cea de-a doua tot în data de 10, a lunii următoare. ElectroBlog Ro – The Future (Part 1) cuprinde un număr de 20 de piese, care navighează printr-o mare diversitate de stiluri muzicale, precum ambiental, breakbeat, digital-pop, dnb, dubstep, electronica, electro-rock, experimental, idm, industrial, nu-disco, nu-wave, tech-house și altele. The Future demonstrează că avem producători muzicali valoroși, avem potențial, iar viitorul nu are cum să sune decât bine. În ce privește tehnica și genul abordat putem trage unele concluzii.
Una ar fi că sampling-ul a fost și va fi bine reprezentat mereu în viitor. Orice bedroom producer sau orice pasionat începe prin a rupe bucăți pe placul lui, a reconstrui ceva pe placul lui, sau a face un mash-up. Spre fericirea noastră, după cum se observă și pe această compilație, folclorul, vechile șlagăre sau filmele vechi sunt la loc de cinste printre preferinţele tinerilor producători. Dar totuși sampling-ul are un concurent serios, pentru că muzicienii de astăzi au prins gustul field recording-ului și încep să își rupă bucățile direct din natură, asta favorizat de multitudinea de gadgeturi existente în prezent. De aici vorba orice mișcă se aude (sau se vede) în zilele noastre.
A doua concluzie, în ce privește stilul muzical, observ cu bucurie că lumea se (re)îndreaptă tot mai mult spre organic, acustic, sintetizatoare, spre instrumente hardware. Putem spune că evoluția spre un nivel mai sus, sau fenomenul de maturizare muzicală este realizată spre această direcție, iar scena românească este tot mai matură.
În final le mulțumesc tuturor celor care au trimis demo-uri !