Ediția 2013 a Burn Studios Residency e planificată
Ediția din acest an a competiției va păstra formatul consacrat până acum. Concurenții trebuie să se înscrie cu un set cu o durată între 15 și 20 de minute prin Mixcloud. Pe baza acestora, juriul va alege cele mai bune 5 seturi dintr-o țară. Accederea în faza următoare se va decide în urma unui eveniment în fiecare țară și va avea ca scop alegerea celui mai bun dintre cei 5. Juriul va ține cont de câteva criterii precum tehnică, originalitate și stil.
Evenimentele locale vor fi organizate în aproape toate țările și cei mai buni de la fiecare eveniment vor fi duși pentru 13 nopți în Ibiza, între 20 mai și 2 iunie. Acolo vor participa la International Music Summit precum și la tabăra Burn Studios Residency, condusă de Maceo Plex, Steve Lawler și Solomun. În timpul taberei organizatorii îi vor selecta pe cei mai buni 3 dintre finaliști, iar aceștia vor câștiga câte o rezidență în cele mai bune trei cluburi din insulă.
Înscrierile sunt deschise până pe 18 martie pe mixcloud.