Marcelus – Emerald EP [TRESOR 261]
Scena techno din Franța este una foarte ciudată pentru că deși este una destul de mare produce foarte puțini artiști, dar din fericire, destul de buni. Marcelus este un exemplu pozitiv în acest sens și este cel mai recent nume care a apărut din această scenă.
În general, sunt mai puțini dj francezi decât sunt stiluri și asta este o problemă pentru producători pentru că scena lor este lipsită de repere. Germanii au ca punct de reper techno și în funcție de modul cum se raportează la acesta își decid direcția carierei. Francezii însă sunt lipsiți de un gen specific la care să se raporteze, așa că se inspiră de la vecini. Probabil așa a ajuns și Marcelus să producă un sunet cu influențe Detroit pentru o casă de discuri din Berlin, Tresor. În mod curios, el este și primul colaborator francez al acestora.
Artistul este destul de proaspăt pe scenă încât să fim lipsiți de o imagine de ansamblu asupra muzicii sale, fiind lansat de abia în 2010. Debutul a fost încet, reușind să stoarcă doar câte un disc pe an, însă din 2012 totul a început să ia o turnură spre bine. Sfârșitul anului l-a prins cu prima lansare la Tresor și la scurt timp după a fost semnat și discul de față.
Încă este devreme să ne raportăm la sunetul Marcelus, pentru că acesta este încă în curs de consolidare. Emerald este diferit de ceea la ce v-ați aștepta în mod normal de la Tresor. Abordarea sunetului este una mult mai moale, iar liniile muzicale creează o ambianță aproape de vis. Din păcate, avem doar trei piese pe care să le savurăm deocamdată, dar nu credem că mai avem mult timp de așteptat până la o lansare mai completă, în care să putem experimenta și influența franceză asupra sunetelor.