Ultima zi din al 14-lea an de dans electronic
După o bine meritată odihnă, cam scurtă dar totuși bine-meritată, iată-ne din nou în parcarea Polus, unde de la ora 10:00, deja a început lumea să vină. Interesant destul, până la ora 12, cortul a avut un flux continuu de oameni care venea, prin contrast cu ce se întâmplă în general în Cluj – sosirea publicului după ora 2.
Ne-am grăbit și noi să ajungem devreme pentru că și așa noaptea era plină și nu vroiam să pierdem câtuși de puțin din ea. Curiozitatea muzicii ne-a fost ațâțată încă de la primele minute pentru că nu l-am auzit pe A.L.C.A. de mult timp la pupitru și nu știam ce o să ne servească. În ciuda vârstei sale, sound-ul său nu a fost doar proaspăt ci a și afișat o maturitate fantastică în a-l prezenta. Nu s-a sfiit de loc să folosească influențe mai latino, cu instrumente clasice în repertoriu, atât timp cât le-a combinat constant cu cel mai clasic stil techno. Maturitatea de care am scris mai sus se referă la reușita lui de a cataliza trendurile muzicale ale ultimilor ani cu experiența sa ca dj și producător, rezultanta fiind cu atât mai fantastică. Nu mă așteptam să zic asta, dar după oboseala și lipsa odihnei din prima seară, A.L.C.A. a fost o alegere minunată și a reușit un set care a invocat toate forțele psihice pentru a-mi permite să mai stau o noapte la capacitate maximă.
Destul de neașteptată a fost și mutarea d-lui hardtechno Julian pe poziția a doua, cronologic vorbind, la pupitru. Deși stilul mi-a fost greu de recunoscut, bașii puternici care cădeau în averse pe public nu l-au ajutat să se ascundă prea mult. Mult ritm și mai multă pasiune în muzică, iar sunetele de samba și de salsa, pe care doar el le-a experimentat la această ediție de Delahoya, au constituit un deliciu sonic pentru cei prezenți.
Sângele tuturor pulsa frenetic când Narcis Jr. a urcat la pupitru. Eu unul nu mă așteptam la mult din partea lui însă, doamne ce m-am înșelat. Intensitatea setului său nu poate fi descrisă prea bine. E suficient să spunem că a terminat în uralele gâfâinde ale publicului, iar intro-ul servit de Horace Dan D a oferit o bine-meritată pauză tuturor. Din nou, techno-ul răsuna din subwoofere și publicul a dansat în fiecare colț al cortului. Horace a reușit să frăgezească publicul aproape la perfecțiune pentru Paco Osuna. Din nou, dacă ați lipsit, n-o să înțelegeți intensitatea. Bașii care au fost sloboziți pe public au fost absolut demențiali, – plini de viață, viguroși și neiertători, într-un cuvânt – techno în cel mai pur sens al noțiunii. Paco a avut meritul de a trece de la techno explosiv la cel dansant și și-a dat pe față spiritul latin și pe tot parcursul setului său s-au simțit sentimente minunate – fericire, extaz, din nou extaz și multă senzualitate.
Din păcate nu a durat prea mult și pe scenă și-a făcut intrarea și Pauli Steinbach, artistul cu cea mai mare experiență din acea seară. Mi-a plăcut să văd că o mare parte a setului său a fost construită pe vinyluri cu o tehnică aproape impecabilă. Atât stilul ales cât și piesele erau de modă veche cu bași masivi acoperiți de unele momente explosive, oarecum previzibile. Din păcate s-a dovedit leneș în construcția setului, uneori uitând să mai schimbe piesa, astfel devenind obositor. Dimineața și ceața asociată l-au prins pe Lektronikumuz la pupitru. Orice am spune despre el este de prisos pentru că are un set unic, absolut vorbind, la noi în țară. Modul lui de a selecta strict crema multor piese este încă neegalat, la fel ca și tehnica lui de a mixa. Un final excelent pentru o noapte mirifică. Oameni fiind, din păcate, nu am apucat să vedem dacă Mihing a mai pus sau cum, iar la after-party nici nu s-a pus problema să ajungem. O noapte de genul te cam epuizează fizic, trăgând după ea și psihicul.
În închiere, Delahoya a fost din nou la înălțime și cum a avut două nopți cu două stiluri diferite, s-a văzut esența festivalului. Noaptea de techno a fost cea mai de succes dintre cele două pe bune motive și sperăm ca acesta să-și păstreze spiritul.
Anul viitor ne așteaptă ediția cu numărul 15 și o așteptăm cu sufletul la gură, dar până atunci avem un site de terminat – e timpul pentru techno.ro.