Deetron este un artist care de prea multe ori a ajuns la urechea publicului doar pentru că dj mai notorii îi pun producțiile cu mare…
Delahoya nu este un festival nou și totuși această ediție a lăsat această impresie. Programul și structura evenimentului au fost complet refăcute și au dat semnalul…
R-A-G este proiectul șefului de la MOS Recordings, Aroy Dee, alături de Marco Spaventi și de G String, adică Gijs Poortman. Exceptându-l pe primul, toți sunt relativ noi pe scenă și…
Exium este un nume cu o lungă tradiție în lumea techno și care a devenit exponentul principal al unui stil muzical dur și hipnotic. Sunetul său…
Scena techno din Franța este una foarte ciudată pentru că deși este una destul de mare produce foarte puțini artiști, dar din fericire, destul de…
După lansarea dezamăgitorului album Square, apărut anul trecut, RedShape se găsește într-o revenire de formă, apărând pe seria exclusivistă The Green Series, alături de Steffi. Ultima mărturie…
The Black Dog este un nume care este recunoscut de multă timp pentru calitatea pieselor semnate. Cei trei producători din spatele proiectului Ken Downie, Ed Handley…
Stacey Pullen face parte din cel de-al doilea val de artiști pionieri în curentul techno, crescut în umbra celor trei vizionari: Juan Atkins, Derrick May și Kevin Saunderson,…
Albumul de debut al veteranului Neville Watson va apărea la Crème Organization pe 29 mai, va fi intitulat Songs To Elevate Pure Hearts și va reprezenta o incursiune în…
Cosmin TRG revine la 50Weapons cu cel de-al doilea album, Gordian, care a fost lansat la începutul acestei săptămâni.
The Green Series de la Bleep a ajuns de abia la al treilea număr și deja arată a fi o serie tot mai influentă pe scenă. Acest…
După aproape 17 ani de la debutul oficial David Sumner, omul din spatele Function, își lansează albumul de debut la Ostgut Ton – Incubation.
După șase ani de așteptare pentru un nou album după succesul înregistrat cu Batbox, Miss Kittin pune pe piață cel de-al patrulea său album solo, Calling…
IT022 este o colaborare între Miss Kittin și Marc Houle intitulată Where is Kittin? și conține doar patru piese pe vinil, iar varianta digitală are două…
Crème Organization este una dintre casele de discuri care se află în avanposturile inovației pe scena de muzică electronică și au reușit să promoveze artiști…
Întotdeauna e riscant să mergi la un eveniment cu un artist „în revenire” pentru că niciodată nu știi motivele datorită cărora e „în revenire”. S-ar…
Legowelt și Xosar lansează cel de-al doilea disc al proiectului lor comun, Xamiga, sub forma unui colaj de sunete lichide intitulat Oceania.
Thomas Schumacher face parte din clubul select al artiștilor care au la activ aproape douăzeci de ani de carieră și a intrat recent și în…
Matt Gardner este omul din spatele numelui Terekke și este unul dintre noii veniți pe scena internațională, iar Yyyyyyyyyy este doar cea de-a doua sa producție, .
Ma bucur ca mi-a picat ziua de nastere vineri si am putut sarbatori la acest party pe set-urile lui Snow si Chris.Su , doi dintre artistii mei preferati. M-am simtit ca la 15 ani, cand umblam la party-urile US si ardeam de nerabdare sa aud piese noi, sa dansez pe piesele care le stiam si sa ma bucur de fiecare data cand vedeam ca mai vine in tara cate un artist preferat.
comentarii recente