Cele mai iubite trupe româneşti revin la Peninsula
Ultimele confirmări arată că cele mai îndrăgite trupe româneşti, şi nu numai, au decis să se întoarcă pe scenele celui mai mare eveniment în aer liber din Transilvania: Festivalul Peninsula 2010.
Printre trupele ale căror concerte au avut un real succes la public se numără Phoenix, Zdob şi Zdub, Kumm, Compact, Sarmalele Reci, Şuie Paparude şi DJ Gojira. Şi pentru că locul celor mai buni este la Tîrgu Mureş, între 26 şi 29 august, cel mai titrat artist hip hop al anului trecut, Puya, vine să îmbogăţească lista genurilor muzicale reprezentate la festival.
Phoenix cântă la Festivalul Peninsula sâmbătă seara, adică în ziua de 28 august, venind să întregească recitalul celor de la Europe şi al legendarilor Omega – prima formaţiedin Ungaria care a avut succes în Marea Britanie şi i-a inspirat pe cei de la Scorpions să cânte megahitul White Dove – în cadrul unei seri care ne va face să înţelegem de unde vine o bună parte a muzicii de calitate pe care am auzit-o în copilărie. Trupa românescă s-a înfiinţat în 1952 şi după dificultăţi precum cenzura comunistă şi emigrarea din România, schimbarea de regim le-a adus cel puţin faima pe care au înregistrat-o prima dată cu albume de succes precum „Mugur de Fluier”, „Cei ce ne-au dat nume” sau „Cantafabule”.
Hardcore-ul moldovenesc al celor de la Zdob şi Zdub revine pe scena Peninsula după o absenţă de un an, în ziua de duminică, 29 august, acolo unde îi este locul şi anume pe Scena Mare a festivalului.
Saxofonul lui Mihai Iordache şi un sunet care a născut, din cunoscutul britpop, un nou gen muzical în România, este ceea ce va clasa trupa clujeană Kumm totdeauna în sufletele celor melancolici şi nu numai. Pe scena Peninsula 2010 revin deţinătorii premiului pentru cel mai bun cântec rock la festivalul Gondola D’oro din Veneţia.
Trei decenii de rock pecetluite cu numeroase premii adunate în special în primii ani de activitate şi o discografie de 14 albume face din concertul Compact un must have al Festivalului Peninsula 2010. De la primul LP lansat – “Fata din vis” (1985) şi până în ziua de astăzi rockerii îşi spun povestea în faţa a mii şi mii de fani.
Sarmalele Reci sunt o trupă care se pliază perfect pe ceea ce înseamnă Peninsula fie că vorbim de muzică de calitate şi mesaje puternice, fie că ne referim la una din cele mai dragi teme ale festivalului – multiculturalismul. Zoltan Andras şi colegii săi de trupă Emili Viciu, Gabriel Dragan, Vladimir Sateanu şi Horvath Laszlo, au o carieră impresionantă de opt albume, iar recitalurile live sunt pe măsura experienţei lor muzicale.
Fie că au deschis, fie că au închis Festivalul Peninsula dacă a fost să garantăm o petrecere care să anime mii de persoane atunci am pariat întotdeauna, cu succes, pe trio-ulŞuie Paparude. Faţă de concertul de anul trecut – ultimul din repertoriul Peninsula – în cadrul căruia băieţii au prezentat publicului extaziat câteva extrase ale albumului la care lucrau, de data aceasta noile piese vor putea fi ascultate live. Şi vă putem doar spune că Cea mai bună zi a ajuns încă din primăvara acestui an în topurile radio-urilor din Bucureşti.
A pus muzică alături de nume precum Plump Djs, Stanton Warriors, a mixat în deschidere la Faithless – DJ Gojira abordează o plajă largă de genuri, de la breakbeat şi electro până la techno si chiar dubstep. Sâmbătă, la Terasă, e timpul pentru un set Gojira.
Pe lângă formaţia Omega, alţi artişti din Ungaria care şi-au confirmat prezenţa la Festivalul Peninsula sunt Pannonia Allstars Ska Orchestra, Magna cum laude, Quimby,Kiscsillag, Anima Sound System, Barabas Lorinc Eklektric, Magashegyi Underground şi Irie Maffia.
Un alt nume sonor care revine pe scena Peninsulei aparţine rockerilor de la Tankcsapda, care vor cânta pe Scena Mare a festivalului duminică, înainte de americanii de laKorn, fiind astfel ingredientul perfect pentru a încălzi o petrecere nebună.
Cele mai proaspete ştiri despre Festivalul Peninsula le găsiţi pe site-ul nostru oficial www.peninsula.ro . Vă reamintim că urmează ultima săptămână în care se mai pot achiziţiona abonamente valabile pe întreaga durată a evenimentului, cu 10% reducere, adică la preţul de doar 179 de lei. Promoţia se va încheia în data de 20 iunie.
Încă o dată, pe zile, confirmările de la Peninsula 2010:
Joi, 26 august: Ska-P, Babylon Circus, Sub Focus & MC I.D., Pannonia Allstars Ska Orchestra, Şuie Paparude, Kumm
Vineri, 27 august: The Rasmus, Fedde Le Grand, Quimby, Compact, Kiscsillag
Sâmbătă, 28 august: Omega, Europe, Phoenix, Tricky, Hernan Cattaneo, Noisia, Anima Sound System, Magna Cum Laude, Irie Maffia, Sarmalele Reci, Gojira
Duminică, 29 august: Korn, Above & Beyond, Tankcsapda, Zdob şi Zdub, Puya, Magashegyi Underground