Stroboscopic Artefacts – Delta Sampler [SADIG004]

Delta Sampler este, cel mai bine spus, o compilație, care reunește patru piese care oglindesc filozofia label-ului la care au fost lansate, Sroboscopic Artefacts. Micul label din Berlin a crescut foarte mult în primul an de existență, lansând în acest timp nu ai puțin de 16 release-uri.

 

Misiunea declarată a celor din Berlin este de a atrage toți artiștii din underground care încearcă să descopere o latură proprie a muzicii electronice. Un mijloc la această misiune este lansarea doar a pieselor originale ale artiștilor încercând să minimalizeze lansarea de remixuri care, în opinia producătorilor, diluează personalitatea unui artist, făcând-o de multe ori de nerecunoscut.

Delta Sampler conține, după cum intuim din nume, câteva bucăți muzicale de bază pentru acest label și puteți fi siguri că nu ați auzit de niciunul dintre artiștii care au contribuit la aceasta. Prima piesă de pe acesta este produsă de managerul label-ului, Lucy și Xhin, un artist din Singapore, proaspăt intrat pe scena producătorilor. Aceștia doi au produs LX1, prima piesă de pe disc, care poate fi caracterizată drept brutală. Cei doi i-au atribuit un bas necruțător și câteva ecouri electronice care creează o atmosferă foarte dark, exact cum ne place.

Următoarea producție aparține lui Jonas Kopp, care produce tocmai în îndepăratata Argentina. Nu știu cum e atmosfera de zi cu zi acolo, dar dacă e să ne luăm după ce transmite piesa lui, M33, este una de război. O piesă plină de nemulțumire și ură cum rar auzi. Asta nu înseamnă că nu ne place, ba mai mult, probabil este preferata noastră de pe acest release. Atmosfera aceasta se găsește dublată și în producția lui Isodyne și Inigo Kennedy, Lagrange Point.

Discul se încheie elegant cu o piesă foarte aparte, Inside the Shadows, produsă de către ForwardStrategyGroup, format din Smear, Patrick Walker, Retail & Leisure și Adrian Ross. Din păcate nu știm cine a contribuit mai mult  la această piesă sau cui i-a aparținut ideea. Ambiguitatea piesei o face de nedescris, limitându-ne la a spune că ar suna foarte bine pe fundalul unui afterhours, suprapusă cu ceva foarte ritmat.

Sperăm să mai prindem release-uri cel puțin la fel de bune de la Stroboscopic Artefacts, pentru că au o ideologie aparte, care-i recomandă fanilor techno.