De numele lui Rolando se leagă unele dintre cele mai renumite piese techno. El a apărut într-o lume dominată de rave haotic și brutal, într-un moment care cerșea schimbare și a lansat întâi discul „The Aztec Mystic” apoi „Daystar Rising” și apoi release-ul care l-a propulsat în prim-planul scenei electronice: „Jaguar”

Numele lui nu este relevant doar pentru că a reușit să lanseze câteva piese la momentul oportun, ci pentru că a reușit să producă exact trăirile sonice care lipseau în acel moment în toate cluburile lumii. Muzica trecea de la un mare val de muzică foarte dură spre un curent hiperminimalizat, ambele fără nimic viu în ele, și a reușit să resusciteze concepția multor artiști despre ce ar trebui să însemne techno prin sunetele sale. Pe parcursul carierei a fost multă vreme membru dedicat Underground Resistance și a lucrat și la 430 West, label-ul celo de la Octave One. Din păcate, s-a despărțit de label-ul din Detroit în 2005, când a lansat „Hiatus” la label-ul din Amsterdam, Delsin.

Titlul discului de față, „5 to 9”, este o enigmă pentru noi dar am putea spune că reprezintă perioada în care-l prindeți la pupitru în clubul Berghain din Berlin, locul unde a prins cele mai multe evenimente în ultima vreme. Lucrul acesta pare cu totul la locul lui având în vedere publicul consumator de muzică electronică melodică din acestă ultimă fortăreață a genului. De altfel, discul a fost lansat la OstGut Ton, label-ul perfect pentru acest tip de sunete.

„5 to 9” reprezintă doi poli total opuși ai nivelului de agitație. La începutul serii ai nevoie de ceva ritmat, să te ridice de jos și să te aranjeze-ntr-o poziție de dans frenetic, exact ceea ce este prima piesă a discului: „De Cago”, al cărei ritm tribal induce o stare frenetică în scurt timp după ce a început să rezoneze. Bucăți de acid neomodernist condimentează amestecul de bătăi din palme și bași brutali reușind să creeze un amestec volatil pentru mulțimile încinse. D-abia așteptăm să vedem efectul ei când se dezlănțuie asupra publicului.

Nouă ne place foarte mult „Junie”, o piesă mult mai potrivită pentru ora 9 a dimineții, după o noapte de delir. Ea reușește cumva să te învălească într-o pătură de sunete calde și plăcute, înecând orice ascultător într-un lac feeric de armonie. Prima dată ne-au atras atenția aceste sunete pe setul lui Ben Klock „Berghain 04” și de atunci am tot pândit momentul lansării acesteia. Piesa reprezintă o continuitate a sunetului care l-a făcut faimos pe Rolando: intens și plin de viață. Până acum „Knights of the Jaguar” era o piesă foarte bună de încheiat un set agitat pentru că era într-atât de frumoasă încât orice ar fi urmat după ea doar ar fi stricat starea de bine creată. De acum sperăm să auzim mai mult „Junie” ca piesă de final, pentru că are o structură mult mai puternică și mai emoționantă.

Am așteptat mult după un release marcant de la acest artist, însă se pare că așteptarea a fost bine meritată. Sperăm doar că nu va mai dura tot atât de mult până la o altă bijuterie.