Funkerman este genul de artist de care de obicei nu ne-am lega pentru că este prea mult atașat de partea comercială a scenei, dar după ce am ascultat ultima sa operă ne-am hotărât să-i oferim totuși un pic din timpul nostru. Funkerman, pe numele său real Ardie van Beek, este un olandez născut în 1975, care a descoperit muzica house la începuturile ei, adică prin anii `90 și de atunci a încercat constant să-și îmbunătățească abilitățile și performanțele muzicale.

După ani de muncă și experimente a reușit să-și definitiveze un stil propriu și în 2004 a fondat label-ul Flamingo împreună cu colegul său Fedde le Grand și de atunci au reușit să lanseze multe piese care au ajuns în vârfurile topurilor internaționale. Din fericire, pe noi nu ne interesează acele piese și nici istoria comercială a artistului, însă lansarea pe care o vom analiza astăzi e destul de interesantă.

Este vorba despre „Paperbag Revolution / Everyday Getaway”, un EP în ton cu scena tech-house actuală. Piesa principală „Paperbag Revolution” reușește să reia elemente deja hiper-uzate în domeniu și să le amestece cu un ritm vivace și captivant pentru a forma o piesă numa bună de dansat. Deși ne-am săturat în ultimii ani de trompete, chitări și fluierături, sunetele de pe acesta sunt într-atât de simple încât nu deranjează câtuși de puțin, în schimb te antrenează în ritmul susținut al cântecului și te fac să dansezi aproape 9 minute constant. Noroc că piesa mai are și câteva crescendo-uri pentru a lăsa loc de tras sufletul.

Pe partea cealaltă „Everyday Getaway” este o piesă orientată mai mult spre partea de interludiu a seturilor, mult mai liniară și constantă. Întâlnim și aici mult uzata trompetă, pentru a împinge ritmul mai departe, însă frumos este ceea ce e pe fundal. Piesa începe ca și cum nu ar vrea să se oprească și senzația asta nu se termină decât la finalul piesei. Restul sunetelor din cadru sunt ca gropile de pe drumurile noastre: mari și greu de trecut cu privirea, însă, într-un final, contează experiența drumului chiar dacă sunt porțiuni mai denivelate.

Așadar, artistul demonstrează că sunetele prea-uzate devenite clișeu pot reînvia și să-și găsească un loc potrivit în orice creație cât timp armonia generală a piesei este bună.

Dacă aveți timp uitați-vă și la avanpremiera EP-ului, este foarte amuzantă: