Markus Homm revine cu două lansări
Artistul de origine română, Markus Homm, reprezentat în țară de agenția Cyclic, a lansat săptămâna trecută două EP-uri la Highgrade Records, respectiv la Brise Records. „Coming Home EP” este materialul realizat de Markus Homm în colaborare cu Todd Bodine, colegul din roster-ul Highgrade Records, label la care a fost lansat, pe 22 august, acest EP.
Release-ul conține patru track-uri tech-house/deep-house și este disponibil pe magazinul online de profil, Beatport.
O zi mai târziu, pe 23 august, Markus a semnat un nou material, de această dată la Brise Records, primul Solo EP la acest label. „Violent Movement” conține trei piese, a beneficiat de o lansare pe vinyl și este disponibil, în această formă, pe site-ul specializat Decks.de.
Român la origini, Markus Homm s-a stabilit încă de mic în Germania. În 2001, la 21 de ani, bifează primul gig în Nürenberg, iar cererile cluburilor de profil cresc rapid. La mulți ani de la plecarea în Germania, este invitat să mixeze în România și rămâne profund impresionat de scena de profil de la noi. Așa se face că în 2004 decide să deschidă propriul magazin de discuri în Sibiu. Între timp, deprinde arta producției muzicale, devenind alături de Mihai Popoviciu unul dintre cei mai apreciați producători de gen.