D’Marc Cantu va lansa în luna decembrie albumul său de debut, Fallen. Noi nu mai putem aștepta până la lansare ca să scriem despre album și vă prezentăm o scurtă analiză a acestuia în avanpremieră.

D`Marc Cantu a început să lucreze în muzică prin anii 2000, mânat fiind de pasiunea sa pentru acid house și zgomot experimental. Înainte de cariera pe cont propriu, a lucrat în tandem cu Tadd Mullinux (JTC) sub numele 2Am/Fm, timp în care s-a pregătit pentru a se descurca pe cont propriu.

În doar 5 ani de carieră solo, D`Marc Cantu a reușit să se ridice printre cei mai cunoscuți artiști ai mișcării underground prin câteva lansări excepționale: binecunoscuta No Control, lansată la Crème Jak, și Set Free, la Relief, ca să enumerăm câteva. Ascultându-i piesele, devine evident motivul pentru care a ajuns atât de departe și atât de repede: este unul dintre puținii artiști cu adevărat vizionari.

Fallen este construit în mare parte cu ajutorul sintetizatoarelor și este uimitor cum artistul reușește să stoarcă fiecare picătură de emoție din niște mașinării. Sunetul albumului este foarte complex și are o densitate mare de sunete. Nu putem decât să ne imaginăm timpul imens investit în fiecare piesă, necesar pentru samplarea fiecărei bucăți folosite. Chiar și piesele mai aerisite, cum ar fi Say It and It`s Time, sunt foarte complexe, iar acolo unde lipsește o aglomerare a sunetelor artistul compensează prin aglomerarea efectelor. Deși piesele supra-încărcate sunt, în general, foarte obositoare, nicio piesă de pe Fallen nu are acest efect. Cauza o fi probabil folosirea sunetelor analog, care sunt mult mai ușor de ascultat și foarte simple în structură.

Probabil cea mai puternică piesă de pe acest album este cea omonimă albumului, Fallen, și întruchipează ființa prezentă și pe copertă. Imaginea contrastează cu sunetul pentru că piesa este foarte sintetică și are o alură sci-fi care aduce aminte de piesele lui Jeff Mills, pe când bestia este o arătare organică și arhaică. Singurul lucru pe care-l au în comun este puterea brută și primordială care răsună din fiecare bătaie.

Preferata noastră de pe acest album este A New Night, o piesă plină de speranță în ciuda atmosferei nostalgice. Aceasta este și singura piesă mai veselă de pe album și ne place pentru că, în primul rând, are o simplitate pe care n-o mai regăsești în alte producții în ziua de azi. Tenta nostalgică este dată de asemănarea cu piesele de la mijlocul anilor ’90 și această asemănare este de foarte mare efect.

Fallen este un album foarte brut, care emană o atmosferă primordială, intensă și plină de sentimente contradictorii: nesiguranță, frică, putere și chiar furie și reușește să impresioneze prin diversitatea pieselor.

O asemenea piesă de colecție trebuie avută pe vinil!