NoiseTrade: Muzică gratuită în mod legal
Nici nu a început bine 2012 și deja viitorul începe să pară tot mai roz, odată cu creșterea rețelei NoiseTrade, un serviciu care oferă muzică de toate genurile gratuit, în schimbul unor informații minime despre cel care descarcă. Să vedem mai exact care sunt lecțiile pe care le putem aduna de la acest serviciu.
Ideea de la care a pornit NoiseTrade a apărut în 2006, când fondatorul serviciului, Derek Webb, compozitor și cântăreț, s-a decis să-și publice spre download un album muzical gratuit în schimbul e-mailului și numelui celui care descarcă albumul, pentru a putea ține legătura cu fanii săi în acest fel. Această ideea stă la baza serviciului în ziua de azi, dezvoltat în mai puțin de doi ani de la primul pas. Să vedem concret care sunt beneficiile serviciului.
Pentru artiști
- Dintre toate oportunitățile de pe piață, artistul percepe cel mai mare procent din suma totală a veniturilor ( 80%).
- Veniturile vin sub forma donațiilor, deci sunt sume de bani neimpozabile.
- Pot să-și facă o bază de date cu fanii lor, având la îndemână atât adresa de e-mail cât și codul poștal. Așadar artiștii știu unde trebuie să meargă la evenimente și știu exact pe cine interesează muzica lor.
- Aceia care nu-și permit să plătească un bacșiș pentru munca artistului pot compensa prin promovarea muzicii, aducând alți potențiali cumpărători.
- Datorită faptului că muzica e gratuită, numărul fanilor oricărui artist nu face decât să crească.
- Comunicare directă cu fanii.
- Implicare directă în scenă.
Trebuie să menționăm că serviciul percepe 80% din suma totală a donațiilor, procent care include și taxe bancare, bucurându-se de o proporție frumoasă a câștigurilor, comparativ cu alte metode tradiționale.
Pentru public
- Muzică gratuită.
- Susținere pentru artiștii preferați.
- Implicare în scenă.
- Șansa de a aprecia valoarea muncii artistului, în funcție de satisfacția muncii și de veniturile proprii.
Concluzia noastră
NoiseTrade este întruchiparea tuturor principiilor în care credem noi. Prin oferirea muzicii gratuit fiecare utilizator se simte responsabil pentru a susține artistul care produce ceea ce-l satisface intelectual, iar artistul devine responsabil pentru propriul destin, fiind eliberat de presiunile agenților de publicitate și ale caselor de producții. Dacă utilizatorul nu are bani să cumpere, va face un serviciu echivalent prețului muzicii artistului, încercând să popularizeze muzica către prietenii săi.
Din păcate, artiștii mari nu vor folosi niciodată acest serviciu, pentru că nu mai au nevoie de promovare, iar șansele sunt mai mari în cazul lor ca munca lor să nu fie răsplătită în mod corespunzător. În schimb, artiștii în curs de afirmare pot beneficia din plin de beneficiile serviciului. Cu timpul însă, suntem convinși că principiile NoiseTrade vor detrona chiar și mărețul Beatport!
Sperăm să folosiți acest serviciu și să ne spuneți dacă chiar ați avut succes cu el!