În ultimii 70 de ani fiecare decadă este marcată de câte o nouă revoluție muzicală. O dată la 10 ani, ba chiar mai des, un nou gen muzical se năștea iar publicul îl întâmpina cu brațele deschise. Acest ciclu de inovație a fost întrerupt în ultimii ani, iar rezultatul este o atmosferă de plafonare care afectează întreaga scenă.

În mod paradoxal, nu suntem la limita muzicii electronice.

În cazul muzicii electronice, totul e în mare neschimbat încă de pe la mijlocul anilor ’90. S-au mai definit stiluri, însă sunetele care compun aceste noi stiluri, inclusiv curentul minimal al anilor 2000 sau, mai recent, dubstep-ul, existau în momentul inventării sunetelor electronice, atât doar că nu erau populare și erau subestimate.

Atmosfera de plafonare, de care ziceam mai sus este foarte dăunătoare scenei atât pentru public, care nu mai este motivat să se alăture petrecerilor, cât și pentru organizatorii de petreceri care nu mai riscă să organizeze petreceri, ba chiar și pentru artiști, care nu-și mai permit financiar să-și întrețină ocupația. Monotonia se simte și din tonul producțiilor, iar din masa de materiale doar câteva se remarcă și nu prin noutatea lor tehnică absolută, ci doar prin modul de utilizare a sunetelor.

Este nevoie de o schimbare de mentalitate.

În mod paradoxal, nu suntem la limita muzicii electronice. Chiar dacă sunetele nu s-au schimbat din anii ’90, modul de producție s-a schimbat radical. Revoluția nu mai are loc la nivel de compoziție, ci la nivel de tehnologie. Revoluția muzicală nu a mai privit doar un simplu stil muzical, ci chiar modul de realizare a sunetelor. Mai mult, nu a fost o revoluție cât o reformă necesară dictată de progresele tehnologice. Cu toții am fost martori, chiar fără să vrem, ai unei schimbări profunde în industria muzicală. Astăzi, nu mai este nevoie de instrumente de producție analog greoaie sau de instrumentele clasice cu corzi sau percuție pentru a produce un anume sunet pentru că programele digitale pot simula orice vibrație imaginabilă. În contrast, aparatura analog era mai limitată, putând produce doar anumite sunete, în funcție de construcție.

Ne găsim, așadar, în perioada începutului unei noi ere din punct de vedere muzical, era digitală, iar rezultatele nu se vor vedea prea curând. Datorită frecvenței apariției tehnologiilor noi, va mai dura până vor ajunge artiștii să stăpânească suficient de bine un anume instrument digital pentru a produce ceva fundamental nou. Singura piedică în calea acestei noi evoluții sunt chiar artiștii actuali dintre care prea puțini se străduiesc să întindă la maximum potențialul instrumentelor și prea mulți se mulțumesc să le folosească la un nivel minimal.

Este nevoie de o schimbare de mentalitate care să-l oblige pe cel de la pupitru să folosească întreg potențialul instrumentelor.