Petreceri neconvenționale la TIFF 2012!

TIFF 2012 se va desfășura între 1 și 10 iunie și vom încerca să vă ținem la curent cu cele mai interesante puncte, dar și cu retrospective speciale ale evenimentului, pe măsura desfășurării acestuia. Pentru început, dorim să atragem atenția asupra a două petreceri care vor avea loc pe 4 și 6 iunie.

Pe 4 iunie va avea loc TIFF Music Night, începând cu ora 21.30 şi până târziu înspre dimineaţă, care va prezenta cinci dintre cele mai în vogă nume de pe scena electro într-un concert spectaculos la Hala Flacăra din Cluj (str. Someşului, nr. 2-12).

TIFF Music Night aduce pe aceeaşi scenă, într-un spaţiu neconvenţional care găzduieşte pentru prima dată concerte, trupele Baba Zula (Turcia) şi Nôze (Franţa), alături de DJ-ii Nico de Transilvania (Marea Britanie), Buscemi (Belgia) şi Sekuoia (Danemarca).

Preţul unui bilet la TIFF Music Night este 40 de lei, dacă acesta este achiziţionat în avans, şi 50 de lei, în ziua concertului. Biletele pot fi cumpărate de pe www.biletmaster.ro şi, începând din 28 mai, la casieriile TIFF din Cluj.

Miercuri, 6 iunie, de la 23:45, la Hotel Continental, trupa-cult care a compus coloana sonoră a parodiei Iron Sky va susține un concert excepțional pentru publicul din Cluj. Laibach este o formație slovenă de muzică experimentală, asociată cu genuri muzicale precum industrial și neo-clasic. A fost înființată în 1980 și a funcționat ca o lume underground, paralelă celei comuniste, coagulând în jurul ei o mișcare artistică, Neue Slowenische Kunst (NSK). Trupa și-a câștigat renumele inclusiv prin interpretarea în manieră proprie – răsturnând semnificațiile – a pieselor celebre ale altor trupe, de la Beatles și Queen la Rammstein.

Concertele lor sunt puneri în scenă spectaculoase, membrii Laibach purtând de multe ori uniforme, motiv pentru care au fost acuzați de extremism – de stânga și dreapta, deopotrivă. Spre deosebire de alte trupe industrial, cei din Laibach știu literal ce înseamnă repetitivitatea și monotonia vieții de uzină – teme tratate în muzica lor – pentru că au lucrat în fabrica de ciment din orașul Trbovlje. E doar unul dintre detaliile unei biografii extrem de interesante.

Laibach a influențat masiv numeroase formații – Rammstein este cea mai vizibil inspirată de trupa slovenă – a lansat câteva zeci de albume și a fost subiectul a mai multor documentare, cel mai recent fiind Divided States of America: Laibach (r. Sašo Podgoršek, 2004). Două albume tribut le-au fost dedicate, unul în 1999 și unul în 2004, acesta din urmă de către trupa canadiană de industrial doom Zaraza. Muzicienii dau foarte rar interviuri, însă parcursul lor a fost urmărit cu mare interes de pasionații de muzică, de-a lungul anilor. Recent, trupa a susținut un concert „retro-monumental avangardist” în galeria de artă contemporană Tate Modern din Londra, eveniment tratat pe larg de presa anglo-saxonă.

Biletele sunt disponibile pe www.biletmaster.ro și, începând din 28 mai, la casieriile TIFF din Cluj