Vince Watson – Reshapes [Bio 028]
Săptămâna aceasta, la casa de discuri a lui Vince Watson, va fi lansată o excelentă compilație de 5 remixuri a celor mai de succes piese lansate până acum sub marca Bio Music. Compilația este intitulată Reshapes și va conține remixuri ale celor mai bune piese lansate de d-nul Vince și sunt semnate de Steve Rachmad, Joris Voorn, Psycatron, Funk D’Void și Rolando.A trecut ceva vreme de când n-am mai văzut o adunare a greilor de pe scenă și se pare că așteptarea a meritat. Lansarea este plină de diversitate și reușește să ofere mai mult decât o simplă prelucrare a pieselor lui Vince Watson.
Piese sunt dintre cele mai diverse și ni se pare de admirat gestul producătorului de a-și revitaliza concepte muzicale mai vechi. Arată că încă ține la muncă lui, indiferent de perioada în care a fost compusă și că întotdeauna este pregătit să se întoarcă cât mai aproape de nivelul zero pentru a-și găsi inspirație proaspătă. Exemplul cel mai bun de pe acest disc este refacerea piesei Aurelon alături de Steve Rachmad, piesă lansată inițial în 2002. Varianta actualizată, deși păstrează multe elemente ale originalei, sună mult mai modern și are o structură mult mai dinamică, fiind mai potrivită pentru mulțimile actuale de oameni.
În Intuition se simte foarte mult amprenta personală a d-lui Voorn și este, în opinia noastră, cea mai bună piesă a lansării. Plină de viață și de energie, piesa este o combinație perfectă între sunetele celor doi artiști care, deși fuzionează la perfecțiune, nu se confundă niciun moment. Este păcat că Joris Voorn nu mai produce techno ca acesta și că și-a schimbat stilul înspre o direcție mai populară, însă remixul ne reamintește foarte bine ce fel de artist este el.
O surpriză plăcută este creația d-lui D’Void care încununează cu succes o expediție muzicală pe tărâmul muzicii electronice pline de suflet și armonii. Sunetele sunt ceva diferite față de cele cu care ne-a obișnuit până acum, reușind să integreze bucăți sonore de viori și o atmosferă oscilantă foarte armonioasă. Este interesant de văzut cum un artist scos din mediul lui reușește totuși să se adapteze bine la orice provocare, cu atât mai mult cu cât rezultatul este unul bun.
Psycatron și Rolando fac de asemenea o treabă excelentă, reușind să-și imprime amprenta personală asupra fiecărei secunde din munca lor, iar modul cum se îmbină cu stilul d-lui Watson este impresionant! Este remarcat ideea d-lui Rolando de a imprima piesei Sequential un ritm tribal, un artificiu rar auzit în această parte a sunetelor techno, însă foarte reușit.
Lansarea, deși o colecție de remixuri, ne pare a fi una dintre cele mai bune ale acestei veri și cu siguranță este una care trebuie să se audă la cât mai multe petreceri cât timp este încă vară.
Avem nevoie de mai multă muzică din categoria asta!