Peninsula 2012. Concluzii.

Peninsula 2012. Concluzii.

Cea de-a zecea ediție a celui mai mare festival din țară, Peninsula, a atras în cele 4 zile de desfăşurare 79.000 de persoane. Circa 3.000 de vizitatori au ales să se mute pe malul Mureşului, în camping, transformându-se, în ultimul weekend al acestei veri, în adevărați peninsulari!

Festivalul a crescut într-un mod uimitor și la această ediție, iar numărul de participanți ne-a depășit și nouă orice așteptare. Am observat că majoritatea participanților aveau brățări de abonament și dintr-o statistică realizată de organizatori reiese că 60% din participanți au mai participat și la alte ediții ale festivalului. Asta arată că nu alinierea de pe scenă atrage publicul, ci întreaga experiență de festival. De altfel, invitații de clasă ai acestei ediții au fost mai rari pentru că bugetul evenimentului a avut de suferit.

Din păcate, ediția actuală nu a mai beneficiat de aceleași plusuri aduse de Complexul Weekend, unde, din păcate, au fost mai puține piscine disponibile decât în mod normal. Complexul este o parte din Peninsula și orice subminare a acestuia va scădea satisfacția publicului de la festival. Pentru edițiile următoare ar fi frumos să vedem câteva evenimente organizate chiar la piscină.

Festivalul a crescut nu doar ca număr de participanți, ci și ca suprafață, distanțele dintre scene parcă fiind ceva mai mari decât în anii anteriori. Din păcate, anul acesta a crescut și cantitatea de praf existentă pe alei, câteodată chiar pe lângă standurile cu mâncare, un lucru oarecum de înțeles având în vedere seceta generală, însă acest lucru putea fi controlat  dacă se voia asta.

Peninsula  a fost un eveniment foarte corect din punct de vedere financiar. Mai puțini artiști de primă mână a permis prezența multor artiști dornici să dea totul pe scenă, iar asta a adus un mare plus pentru spiritul festivalului și prețuri mai accesibile la intrare. Nu numai intrarea a fost accesibilă, ci și prețurile la băuturi și la mâncare, garantând suficient combustibil pentru orice buzunar.

Această ediție a excelat în a oferi activități cât mai diverse pe timpul zilei și asta a atras o mulțime de oameni. Pe lângă mulțimea de sporturi tradiționale au fost disponibile și o mulțime de modalități prin care cei prezenți și-au putut consuma timpul într-un mod cât mai productiv. Zona artei a ieșit în evidență în acest sens, oferind demonstrații de teatru și de dans foarte reușite. Organizatorii ne dau o cifră de 1300 de participanți la activități sportive, care ni se pare destul de mare având în vedere specificul evenimentului.

O noutate foarte plăcută a fost cortul Booha Academy care a reușit să ofere o mulțime de activități diverse și a cărui zonă de lounge era ca un colț de rai, plin de liniște și de aer curat în mijlocul aglomerației festivalului. Din păcate, am putut constata că cei de la Booha  își cam diluează conceptul pentru a umple timpul, iar asta le va dăuna pe termen lung.

Exceptând scena principală, pentru noi cea mai reușită petrecere a fost cea de sâmbătă seara la Arena Freedom, unde Gojira și Planet H au creat un mini-cutremur prin mișcările publicului. O energie impresionantă a radiat de la această scenă toată noaptea care s-a finalizat cu setul lui Beatman alături de Ludmilla, prestație care a respectat standardele de calitate impuse de cei doi artiști de-a lungul carierei lor. Restul petrecerilor au fluctuat între succes și eșec datorită diferențelor, uneori prea mari, dintre cei invitați. O mare dezamăgire a fost și absența unuia dintre punctele de interes major ale festivalului, ATB nemaireușind să ajungă la festival. Celălalt mare invitat al ediției pe partea electronică, Timo Maas, nu a reușit să impresioneze, iar prestanția sa, deși energică uneori, a fost  destul de monotonă.

În ciuda artiștilor, festivalul Peninsula  a fost un succes pentru că un asemenea festival nu este compus doar din prestațiile artiștilor, ci dintr-o experiență mult mai complexă care include mult mai multe. Ca orice eveniment a avut unele minusuri, însă plusurile au fost mai mult decât suficiente ca să transforme totul într-o experiență de succes. Rămâne ca orgnaizatorii să identifice minusurile și să le amelioreze la ediția următoare.

Galeria foto a evneimentului este disponibilă pe peninsula.ro