Pe 26 octombrie Cosmin TRG este invitat la Boiler Club din Cluj-Napoca. Am considerat oportun momentul pentru a-i adresa câteva întrebări despre viața și muzica sa. 

Să începem cu începutul, ce vise aveai, ca mic copil, în legătură cu viitorul tău? Îți imaginai încă de pe atunci că vei ajunge în domeniul muzical, punând muzică în fața unor mulțimi atât de mari?
Cosmin: Proiecțiile pe care mi le făceam în adolescență erau destul de diferite, mă vedeam făcând tot felul de lucruri care s-au întâmplat mai mult sau mai puțin. Probabil că limbajele s-au schimbat, dar scopul a rămas același, de a mă exprima și de a schimba idei cu un public. Ceea ce fac acum este, în mare, un proces de traducere, și s-a intamplat ca cei mai mulți termeni să-i găsesc în muzică.

În ce măsură se reflectă perioada petrecută în societatea închisă a României înainte de 1989 asupra sunetului tău actual?
Cosmin: Poate perioada dinainte de ’89 se reflectă neapărat în sound, cât în căutări. Aveam doar 8 ani la „revoluție”, dar evenimentele și stările perioadei îmi sunt încă foarte familiare, ca un timp petrecut într-o dimensiune suspendată, în afara realului, și pentru asta încerc să găsesc explicații, „chei” de interpretare.

Percepi perioada petrecută aici în țară ca o șansă, pentru că ți-a oferit un mediu, cu toate părțile lui rele, unic de dezvoltare, sau în mod negativ, pentru că te-a izolat de ceea ce se petrecea în vest?
Cosmin: Am mai primit întrebarea asta, încă nu am un răspuns, nu cred că voi avea. Ar însemna să-mi imaginez „cum ar fi fost dacă ar fi fost altfel”, și nu prea are sens. Să zicem că, probabil, dacă aș fi fost în altă parte, unde ar fi fost mai simplu să mă apuc de muzică, poate nu m-aș fi apucat niciodată, nefiind o provocare. Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru lucrurile complicate. Cred că am recuperat ce era de recuperat, și m-am sincronizat la timp. Cred în același timp că ne victimizăm prea ușor, sunt alte locuri în lume unde este infinit mai dificil să realizezi ce este relevant din punct de vedere cultural și care poate fi contribuția ta.

În ultimii ani petreci foarte mult timp departe de locurile natale, ce îți lipsește dintr-acestea în toate călătoriile tale?
Cosmin: Prietenii, o anume senzație de familiaritate, poate și de apartenență, dar aici e mai complicat pentru că apartenența la un loc continuă să fie ultima mea prioritate.

Apropos de locuri natale, cum se vede din exterior scena românească de muzică electronică? Crezi că are potențial să-și depășească această stare?
Cosmin: Dacă vorbim despre artiștii care vizitează România, adică scena de „party” să-i spunem, cred că foarte puțini dintre ei au avut experiențe negative. Și dacă au fost așa, scena românească nu este nici pe departe singura cu probleme de „creștere”. Mai toți cu care am vorbit în ultima vreme laudă publicul, producătorii, DJ-ii, și nu doar din politețe. Aspectele negative sunt clasate ca ciudățenii sau diferențe culturale, ceea ce poate că exact asta și sunt. Dacă vorbești de producție, aici cred că discuția e mai fină, în sensul că există artiști acordați la ceea ce se întâmplă în afară, și care pot produce ceva original, și există și un anume bubble format din artiști, scene, microscene care sunt cumva în urma dezvoltărilor actuale. Nu cred că e neaparăt rău, doar că tendințele retrograde mențin o stare monolitică într-un domeniu care e în fapt bazat pe dialog. Potențialul de a depăși starea asta depinde de capacitatea de toleranță, și, desigur, de un climat social blând pentru arte. Trebuie să recunoaștem că cel puțin zilele astea, climatul numai blând nu e, și nu numai la noi. Din afară scena românească pare foarte interesantă, dar pentru a intra în dialogul internațional trebuie să-și mențină calitatea și să surprindă.

Producțiile tale ies în evidență în primul rând prin rigurozitatea cu care sunt construite și prin faptul că par foarte cerebrale. Să fie pentru că încerci să introduci mesaje ascunse în lansările tale?
Cosmin: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, deși nu cred că sunt foarte riguroase sau din cale-afară de cerebrale. Tind din ce în ce mai mult spre o simplitate a mesajului, nu știu dacă reușesc să transmit asta. Încerc ca toate piesele mele să fie cât mai personale, și mai departe de formulele consacrate. Să zicem doar că din piesele pe care le pun în club, de departe cele care îmi plac cel mai mult și funcționează cel mai bine sunt cele mai simple și mai puțin cerebrale, mai „raw” și mai la obiect. În același timp îmi plac piesele încărcate… E complicat 🙂

În viziunea ta, muzica, dincolo de sunete, ce ar trebui să transmită? Vezi pentru ea un rol aparte în societate?
Cosmin: N-aș teoretiza mai mult decât am făcut-o, n-aș vrea să risc pedanterii. Cred că muzica ar trebui să fie în același timp amuzantă și să te inspire. N-aș vrea să-i dau un rol, asta ar însemna să fie doar ceva funcțional, ca muzică din lift sau „new age”-ul de la dentist.

Cultura de club a ajuns acum câțiva într-un punct de apogeu și de atunci totul pare să meargă în jos. Care crezi că e motivul declinului scenei și cum s-ar putea remedia situația?
Cosmin: N-aș putea spune că văd declinul, dimpotrivă – mi se pare că există un interes reînnoit pentru muzica de club, totul se întâmplă ciclic oricum. Generația de raveri din 2000 are ipoteci și copii, acum apare alt gen de public, are loc un dialog între genuri, între producători, apar colaborări care înainte ar fi fost imposibile. Scenele nu mai sunt ermetice. Asta mi se pare un lucru incredibil. Un exemplu relevant ar fi promoterii din Ibiza, care au început să urmărească ce se întâmplă în afara formulelor uzate. Dacă îmi spuneai anul trecut că o să pun în vara asta în Space Ibiza, în main room, și că toată seara va fi foarte departe de orice clișeu balearic, n-aș fi crezut. Asta arată și că publicul se schimbă, e sensibil la alți factori. Că există și muzică electronică de consum, cu protagoniști ridicoli și sponsori clueless, asta e oarecum inevitabil.

Ești unul dintre puținii, dacă nu singurul dintre producătorii români de muzică electronică, care are o poveste plină de reușite după ce a abordat scena din vest. Ce sfaturi le-ai da celor care ar dori să-ți calce pe urme?
Cosmin:  Din nou, mulțumesc pentru aprecieri, nu știu însă dacă sunt în postura de a da sfaturi. Și nu știu dacă e corect să spui „scena din vest”, nu există segregări de genul ăsta în muzică. Tot ce mi s-a întâmplat a fost organic, nu cred că există vreo formulă. Cred că sunt câteva greșeli ușor de evitat: greșeala de a te victimiza, de a lua în serios ce spun alții (de bine sau de rău), de a te izola într-o singura scenă, de a hărțui labeluri cu piese neterminate și așa mai departe. S-o spun mai direct: artiștii români care au succes în afara României sunt exact cei care se plâng mai puțin, și care au o fibră cât mai originală, coincidental sau nu.

De asemenea, știm că încerci pe cât posibil să nu cazi în urmă cu cititul. Ce lecturi ai acum pe noptieră? Ai dat peste vreun titlul pe care l-ai recomanda fără rezerve celor din scena muzicală?
Cosmin:  Am dezvoltat recent obiceiul destul de prost de a începe mai multe cărți deodată, sper să renunț curând. La recomandarea unei prietene am descoperit un autor tânăr, Joe Dunthorne, de la care am citit Submarine (după care s-a făcut și un film foarte bun în 2010) și de la care am început Wild Abandon. Joe Dunthorne recenzează în Guardian și așa am ajuns la Ned Beauman – The Teleportation Accident. Între povestiri scurte de la Vonnegut și episoade din The Wire. Attention deficit disorder la superlativ…

A fost vreun moment în care o lectură ți-a afectat în mod direct o producție? Mai bine spus, a fost vreun moment în care ai fost atât de impresionat de atmosfera unei scrieri încât ai vrut s-o transferi pe tărâm muzical?
Cosmin: Michel Houellebecq – Posibilitatea unei insule, câteodată orice aș face mă gândesc la ultimul paragraf. Însă se pare că Iggy Pop a compus deja ceva bazat pe cartea asta, așa că nici nu-mi mai trece prin cap…

Muzica ta se dezvoltă de la lansare la lansare, cum e și normal de altfel, ai vreun plan de acțiune pe termen lung pe care-l urmezi sau doar te lași în voia sorții? Care sunt țelurile tale pe termen lung?
Cosmin: Am constatat de foarte multă vreme că nimic nu este controlabil, așa că pe termen lung nu-mi doresc decât să am energia de a exprima ce am de spus. Și să am ceva de spus. Restul ar trebui să vină de la sine.

Tocmai ce am citit un raport al Vaticanului în care-și exprimau teama că în 30 de ani Europa va fi islamizată, o poveste care se adaugă deja multor altor previziuni sumbre. În viziunea ta, cum va arăta lumea peste 30 de ani?
Cosmin: Nu știu cum o să arate lumea mâine, peste 30 de ani cu atât mai puțin. Nu-mi închipuiam că peste noapte ar fi posibil ca cineva să distrugă Institutul Cultural Român, dar iată că s-a putut. Nu mă așteptam ca un individ ca Romney să fie luat în serios de cineva, și totuși unii chiar îl vor vota. În același timp, nu mă așteptam să găsesc ale-uri englezești în pub-uri din România sau vinuri dobrogene în magazine din Amsterdam, dar am găsit, așa că nu e totul atât de sumbru. Serios vorbind, cred că depinde foarte mult de cât vom investi în educație, toleranță, civilitate. Toate iPadurile și laserele și miracolele medicale vor fi total irelevante dacă nu vom găsi soluții să ne suportăm, măcar, unii pe alții.

Mai multe despre Cosmin TRG puteți afla la următoarele linkuri: 
CosminTRG.com
twitter.com/CosminTRG
facebook.com/CosminTRGmusic