Vinerea asta s-a lăsat cu revelații. Am fost la Kosheen, eu și vreo câțiva zeci, spre sute de fani. Mare mi-a fost surprinderea când am văzut că eu nu sunt cel mai mare fan Kosheen din oraș. Chiar n-aș fi crezut că sunt atâția la fel de îndrăgostiți de ei sau de muzica lor, mai bine spus.

Eu n-am mai auzit ca cineva să pățească așa ceva, totuși uite că mi s-a întâmplat mie. De Kosheen mi-a plăcut înainte să le ascult muzica.  Am citit un interviu cu ei pe când încă eram în gimnaziu. Și de atunci i-am căutat să mă conving că muzica pe care o fac este exact ca spiritul lor. Exact așa s-a întâmplat, piesele lor încă rulează. O combinație ciudată după cum mulți o numesc, unii îi definesc ca venind din rock, alții din trip-hop, dar ei în mai toate interviurile spun că fac d’n’b. Când i-am văzut acum cinci ani am stat la mare distanță de ei și deși acum nu pot rememora în detaliu tot, am rămas cu acea impresie că au creat un delir comun.

Seara a început lejer cu sunete din partea lui Just D’Light, care mergeau perfect, atât pentru starea în care eram, nu doar eu, ci și pentru formația care urma pe afiș. Apoi au urcat ei pe scenă, Sian Evans a început să cânte, Markee să se joace la butoane, iar Darren încă își căuta direcția către reflectoare. Oamenii și-au dat drumul și era plin de mâini deasupra mea. Deși nu stau tot timpul acolo, am o regulă ca la fiecare concert să merg măcar câteva minute în primul rând. De data asta am revenit, și am revenit, și am revenit.

În primul rând lumea se vede altfel. Îți dai seama că artiștii tăi preferați sunt oameni și începi să ii observi mai de aproape. Nu mai sunt la fel de străini ca în revista din pre-adolescență, nici la fel de intangibili ca la primul tău concert cu ei. Sunt oameni care beau și fumează cu tine, care te îmbrățișează și te sărută pe gură, sunt oameni care glumesc între ei pentru că altul decât solistul vrea să acapareze atenția publicului și râd cu gura până la urechi. Și poate, pe lângă sau deasupra chestiunilor ăstora, sunt indivizi care au tranformat ceea ce le place în ceva care te transformă pe tine și ajungi să-ți numești copilul Kosheen – true story. Nu vreau să fiu romantică peste măsură sau sceptică nefondată, însă pentru prima dată am ajuns să-i văd altfel, poate mai aproape de cum sunt. La fel de buni în a impune un ritm allegro de energie în toată sala și pe deasupra parcă ne știam toți de foarte multă vreme.

Într-o idee mai cu picioarele pe pământ, vineri seara în Boiler la concert Kosheen a fost o experiență care și-a meritat toți banii. Cine a vrut să fie acolo, a fost și s-a mișcat pe piese ca Hide U, Catch sau mai noile creații de pe albumul Independence. Clubul, deși la început toți s-au speriat crezând că poate este prea mic, până la urmă a fost localul ideal pentru asta. Pentru muzică bună auzită la volum ridicat.

Andra

galerie foto