Mihai Popoviciu și-a creat un renume de ceva vreme ca cel mai prolific artist autohton și am considerat oportun să aruncăm o privire asupra ultimei sale lasări, Glow, apărută la Higrade Records pe la începutul toamnei. 

Artistul a avut un start foarte bun în muzica electronică la începutul carierei sale când, abordând muzica electronică printr-o prismă electro-punk, lansa muzică cu o personalitate foarte pronunțată și suficient de puternică pentru a-l pune pe harta producătorilor europeni importanți.

Câțiva ani mai târziu a început colaborarea cu Highgrade Records, iar tot avântul său a început să se topească în mulțimea de colaboratori ai acestei case de discuri, nereușind să iasă în evidență dintre aceștia. Cumva, Mihai a reușit să se plafoneze.

În 2012 a devenit fondatorul și administratorul propriei case de discuri, Cyclic Records, cu care sperăm să-și recâștige libertatea de producție pentru a ataca din nou liga mare cu personalitatea de care dădea dovadă înainte de 2009. Decamdată această casă de discuri este la început și încă nu a reușit să ne confirme așteptările, dar nu e nicio grabă pentru asta.

Între timp, muzica sa a evoluat și ne uităm un pic la ultima sa lansare, Glow,  pentru a exemplifica. Spuneam anterior că personalitatea muzicii sale s-a topit și credem că aceasta se datorează stilului abordat. Pe scena tech-house sunetele folosite de diverși producători tind să se uniformizeze pentru că toate sunt într-o anumită măsură sunete foarte fade, iar diferența între producții este tot mai mică. Techhouse-ul nu este un loc pentru muzica cu personalite, decât dacă se introduc elemente din alte genuri.

În Glow, Mihai reușește să integreze câteva elemente personale însă acestea sunt prea puțin folosite pentru a-l scoate din tiparele deja stabilite. Structurile pieselor de pe album sunt foarte bine făcute. De-a lungul timpului autorul s-a obișnuit să rafineze fiecare sunet în așa fel încât să-l folosească la potențialul său maxim. Piesa omonimă lansării este chiar foarte reușită, pentru că în ea coexistă elemente împrumutate din electro și funk cu o structură techhouse clasică, iar rezultatul ne reamintește de potențialul artistului.

Take it on,  prin comparație are doar câteva secunde în care acest amestec de stiluri iese în evidență, predominând  elementele fade reamintite anterior, iar partea vocală este în temă cu cerințele pieței, neexcelând sub nicio formă. Remixul acesteia nici nu merită amintit. Iar Trading Signals este tot o piesă de umplutură.

Vrem mai mult Glow de la producătorul sibian, însă pentru asta trebuie să se concentreze să producă calitate, nu cantitate, chiar dacă își pierde atributul de „cel mai prolific artist român”. Începutul acestui proces e totuși promițător.