La începuturile industriei muzicale casa de discuri avea un rol foarte bine conturat și, pe măsură ce tehnologia a avansat, rolul acesteia s-a alterat, iar în prezent, pare chiar a fi inexistent. Să fie chiar așa? 

I – Trecut

La începutul industriei, casa de discuri avea strict un rol tehnic, de finisare a înregistrărilor muzicale și de multiplicare a acestora. Acestea erau apoi preluate de distribuitori și împărțite magazinelor de muzică. Acest lanț a fost foarte repede scurtat și nu a durat mult până când casele de discuri și-au făcut propriile secții de distribuire, ba chiar propriile magazine. Pentru artist această schimbare a fost una bună, pentru că nu a fost nevoie să mai apeleze la fiecare întreprindere pentru a-și vinde muzica, ci casa de discuri, societatea-mare, care încorpora fiecare element al afacerii făcea totul, se ocupa chiar și de promovarea artistului.

Sistemul a funcționat foarte bine până la apariția formatelor digitale de muzică. Sistemul clasic a încetat să funcționeze corespunzător, volumele de vânzare au scăzut, iar toate firmele au fost nevoite să se reorganizare. Ca la orice mare schimbare, această schimbare a venit foarte încet pentru că organizațiile cu mulți angajați se mișcă în general încet și au o rezistență foarte bună la reforme. Încă firmele mari nu au reușit să se reorganizeze pe deplin, dar am vorbit deja despre rolul lor, și nu vom mai continua analiza acestora.

II – Prezent

În această perioadă de lentoare, au putut apărea tipuri noi de afaceri, mult mai eficiente, cu puțini angajați, acestea fiind tot case de discuri, dar mult mai dinamice în activitate și mult mai eficiente, rolul lor limitându-se la a finisa tehnic piesele și la a promova, nu artistul, ci producțiile lansate. Produsul se poate vinde mult mai ușor, nemaifiind nevoie de intermediari, ci doar de un site, administrat de un anumit număr de funcționari. Cel mai bun exemplu este Beatport, coroana noului sistem de distribuire a muzicii.

Oricine își poate fonda o casă de discuri în acest nou sistem, fiind nevoie doar ca noua afacere să poată lansa piese, cel puțin pe format digital. Astfel, rolul casei de discuri este, cel mult, de a asigura accesul pieselor într-un magazin bun. Ideal ar fi ca numele unei case să fie și marca unui anumit tip de sunet, dar puține sunt cele care reușesc asta, iar majoritatea ar lansa orice, atât timp cât poate aduce bani. Astfel, casa de discuri are un rol ușor depășit, fiind mai mult o formă care de prea puține ori își justifică rolul esențial: acela de a reuni artiști cu păreri apropiate, reușind să producă un sunet distinctiv.

III – Viitor

Totul trebuie să treacă la pasul următor, pentru că tehnologia permite acest lucru. În acesta, fiecare artist și-ar vinde propria muzică direct către fani, fără să fie nevoie de case de discuri sau de alți intermediari. Dacă artistul dorește să producă și alt tip de muzică, acesta poate lansa muzica sub un alt pseudonim, iar efectul ar fi același cu schimbarea casei de discuri.

Astfel, artiștii ar beneficia de promptitudine în primirea sumelor de bani cuvenite și ar avea o legătură mai strânsă cu fanii. Acesta, cunoscând unde sunt fanii lui, știe unde va avea succes în eventualitatea unei petreceri și știe unde trebuie să depună eforturi să fie cunoscut. Pentru ei, totul se reduce la bani: mai puțini intermediari, mai puține comisioane, mai deplină răsplata. Dacă artistul nu se descurcă ca manager, își poate angaja un agent care să-i facă treburile mărunte. Diferența e că artistul e șeful în acest sistem, nu casa de discuri.

Publicul ar fi stimulat să-și ajute artiștii preferați să producă mai mult și ar fi mai original. Cel mai important: ar fi eliminați intermediarii de pe scenă și ar fi promovată concurența între artiști, care ar duce la eliminarea celor care fac muzică superficială. Doar cei originali ar putea să răzbată pe o asemenea piață, lipsită de căpușe de imagine. Astfel, poate chiar calitatea fiecărei scene s-ar îmbunătăți. Cel puțin accesibilitatea ei ar crește.

IV – Concluzii

Rolul casei de discuri a fost într-o continuă schimbare, iar astăzi această formă de afacere mai există din obișnuință pe tărâm digital. În esență, rolul primordial al acesteia poate fi preluat chiar de către un singur artist, urmând ca acesta să fie propriul lui administrator, plătit pe măsura implicării.
Din păcate, o asemenea schimbare este posibilă doar în ceea ce privește lumea digitală, însă ar fi suficient să inducă un salt calitativ al scenei. Comerțul cu discuri e rezervat inițiaților, iar acesta va rămâne captiv sistemului originar, mult subdimensionat, care face pași mărunți spre o liberalizare, prin Discogs. Deși și aici ar putea fi aplicate principiile enunțate, mai este încă cale lungă de bătut până să se ajungă acolo.