Primele vești despre Peninsula 2013: bilete și primii invitați anunțați

Primele vești despre Peninsula 2013: bilete și primii invitați anunțați

Ediția cu numărul 11 a Festivalului Peninsula se desfășoară anul acesta în Valea Gârbăului, din Cluj-Napoca, la doi kilometri de stația capăt de linie din cartierul Mănăștur, pe o suprafață de 11 hectare. Perioada de desfășurare este 18-21 iulie 2013.

Biletele pentru Festivalul Peninsula pot fi achiziţionate, începând de luni, 18 martie, pe site-urile eventim.ro, eventim.hu şi eventim.de. Ca noutate, anul acesta organizatorii au pus în vânzare două tipuri de abonamente în funcţie de opțiunea privind folosirea camping-ului și a facilităților aferente. Până pe 14 iunie, prețul unui abonament, fără campare, este de 150 de lei, mai apoi, până pe 17 iulie, el costă 180 de lei, iar la fața locului poate fi achiziționat cu 210 lei. Abonamentele care includ facilitățile de campare costă 180 de lei (până pe 14 iunie), 210 lei (până pe 17 iulie), respectiv 240 de lei (la fața locului).

Biletul de o zi costă 50 de lei până în data de 14 iunie, mai apoi 70 de lei până pe 17 iulie și 90 de lei dacă este cumpărat de la intrarea la festival.

Deocamdată, printre invitați, organizatorii îi enumeră doar pe Kaiser Chiefs, Ska-PUtah Jazz și The Sweet Life Society, însă vor mai urma mulți alții.

mai multe detalii