Avanpostul Peninsula în Janis la Stuf
Mai sunt doar câteva săptămâni până când cel mai mare festival din România – Peninsula – își deschide porțile, în Padurea Făget din Cluj-Napoca (în zona Valea Gârbălui), pe 18 iulie. Cei care nu mai au răbdare pot încerca atmosfera „Peninsulară” în incinta Janis la Stuf din Cluj-Napoca, unde a fost amenajat Avanpostul Peninsula! Locația este „prevăzută” cu iarbă verde, atmosferă fresh și stele, menite să amintească de petrecerile interminabile de la Peninsula. Avanpostul Peninsula va fi inaugurat pe 28 iunie la ora 22:30 cu un concert al formației clujene Digital Sushi.
Colaborarea dintre Janis Group și Festivalul Peninsula se va concretiza, în perioada festivalului (18-21 iulie), în amenajarea unei locații unice, care va aminti de malul mării: „Insula Janis” – sau „Vama Veche” la Peninsula. Practic, aici participanții la festival vor avea ocazia să se relaxeze și să se distreze la o serie de concerte, în timpul zilei, dar și să petreacă până în zori de zi după ce au dansat pe muzica starurilor internaționale care vor urca pe celelalte scene ale festivalului. Artiști invitați ai „Insulei Janis” vor fi Magda Puskas & friends – 18 iulie, Acapella WindSingers – 18 iulie, Lemon Bucket Orkestra – 18 și 19 iulie, Zadar – 19 și 20 iulie, Traff!c – 19 și 20 iulie, Hot Club de Cluj– 20 iulie, ROM – 21 iulie și Marinel Petreuș și Gheorghe Pârja – 21 iulie.
Așadar, după mutarea Festivalului Peninsula la Cluj, e rândul orașului să trăiască senzațiile tari ale verii la Peninsula!
Concerte anunțate la Festivalul Peninsula:
18 iulie: Kaiser Chiefs (UK), Paul Kalkbrenner (DE), Utah Jazz & Stamina MC (UK), Şuie Paparude (RO)
19 iulie: Emir Kusturica (SRB), DragonForce (UK), Benga (UK), Camo & Krooked (A) feat. MC Youthstar (UK/FR), The Sweet Life Society (IT)
20 iulie: Ska-P (ESP), Marky Ramone’s Blitzkrieg (US), N.O.H.A. (CZ, DE, US)
21 iulie: Rotfront (DE), Ocho Macho (HU)
Festivalul Peninsula are loc între 18 și 21 iulie în Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului. Biletele pot fi achiziționate pe site-urile eventim.ro, eventim.hu și eventim.de, precum și în rețeaua Eventim. Ca noutate, anul acesta organizatorii au pus în vânzare două tipuri de abonamente în funcție de opțiunea privind folosirea camping-ului și a facilităților aferente. Până pe 17 iulie prețul unui abonament este de 180 de lei,iar la fața locului poate fi achiziționat cu 210 lei. Abonamentele care includ facilitățile de campare costă 210 lei (până pe 17 iulie), respectiv 240 de lei (la fața locului). Biletul de o zi costă 70 de lei până pe 17 iulie și 90 de lei dacă este cumpărat de la intrarea la festival. Festivalul Peninsula este organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.