Delahoya nu este un festival nou și totuși această ediție a lăsat această impresie. Programul și structura evenimentului au fost complet refăcute și au dat semnalul terminării perioadei de pribegie.

În 2006 festivalul a părăsit pădurea Hoia pentru a găsi o gazdă mai civilizată, iar acest rol a fost jucat temporar de aeroportul Cluj-Napoca, iar apoi de întinderea asfaltată a parcării Polus. Din păcate, ceea ce părea a fi inițial un câștig pe partea logistică s-a dovedit a fi o pierdere pentru tot festivalul pentru că apropierea de un spațiu mai urban a avut ca efect stingerea spiritului Delahoya. Cât timp evenimentul a avut loc în aceste spații a devenit evident că ele nu erau potrivite. Problema era recunoscută și de public, dar și de organizatori și cu toate acestea rezolvarea s-a lăsat așteptată.

Din păcate, deși noul local a fost chiar sub nasul organizatorilor, a durat mult timp să fie folosit din cauza unor probleme de ordin legal: zona încă avea o destinație militară și de abia de curând a ajuns în patrimoniul Primăriei Cluj-Napoca. Proaspăt așezat în Valea Gârbăului, Delahoya pare a fi redobândit potențialul de mult pierdut. Am rămas plăcut surprinși de ambianța oferită de natură, atât de aproape de oraș. Poate pe viitor ar trebui mutat programul muzical mai în timpul zilei, pentru a ne bucura mai mult timp de verdele crud al împrejurimilor.

Logistic vorbind, evenimentul a stat foarte bine. Complet „utilat și mobilat”, Delahoya a fost gazda primitoare a oricărui aventurier, dar din păcate aceștia nu au fost prea mulți, iar vremea, ca de obicei, s-a împotrivit puternic bunului-mers al petrecerii. De parcă festivalul a fost tot ceea ce mai lipsea pentru ca vremea bună să se poată instala.

Structural vorbind, Delahoya 2013 a marcat momentul revenirii scenei de dnb, care a avut parte de numele cele mai grele  ale festivalului cu Codebreaker, Stereo Mc’s, Emalkay și Black Sun Empire în prim-plan. În comparație, scena electro a fost mult mai mică lăudându-se cu Alan Fitzpatrick, Tiefschwartz și Cosmic Gate. Deși diversitatea de artiști trebuia să fie un plus al evenimentului, timpul prea scurt în care s-a înghesuit toată diversitatea nu fost de ajutor pentru ambianță. Cel puțin prima seară ne-a prins schimbând prea mult scenele, dar măcar acestea erau apropiate. Scenariul nu s-a repetat în noaptea următoare când am stat aproape tot timpul la scena electro, unde Horace Dan D, Alan Fitzpatrick și Tres Puntos  au servit porții bune de techno.

Toți invitații principali au suficientă experiență ca să poată fi considerați veterani și, din păcate, asta a dezavantajat evenimentul, storcând orice urmă de imprevizibilitate. Toți și-au făcut treaba cu care sunt prea obișnuiți și poate singurul moment în care ne-am simțit curioși a fost în primele 10 minute ale setului lui Tiefschwartz. Prea puțin.

Ediția cu numărul 17 a festivalului Delahoya a arătat bine și sperăm ca organizatorii să păstreze structura. Toate ingredientele sunt unde trebuie, dar  e nevoie de o mai mare atenție la selectarea invitațiilor. Ediția următoare ar trebui să fie cea în care se termină cu joaca, doar va împlini majoratul.

galerii foto