Există un termen cu două sensuri care poate atât să atragă respectul cât și disprețul scenei în funcție de împrejurări și astfel acest termen este unul dintre motivele pentru care publicul larg discreditează cel mai ușor muzica electronică. Termenul este unul destul de obișnuit: dj. 

Termenul desemnează o meserie lipsită de orice standarde,  fiind la îndemâna oricui. Dex-ul nostru spune că dj este „un prezentator de muzică într-o discotecă sau la un post de radio”, o definiție destul de vagă.

„Ce ar trebui să facă un dj?” este o întrebare cu doar trei răspunsuri, în funcție de care parte a baricadei vă aflați.

Un organizator de petreceri sau un manager de club va gândi (întotdeauna va spune altceva)  că dj-ul trebuie să aducă lume în local sau la eveniment pentru ca el să facă bani, un membru al publicului va spune că un dj trebuie să-i dea muzica bună, iar un dj va spune că el trebuie să pună sunetele care-i plac.  Primul dintre cei trei nu va avea în vedere muzica, așa că nu ne interesează opinia lui în acest cadru. Ceilalți doi se împart în două categorii: în prima intră cei care cred că dj-ul ar trebui să-i facă pe plac publicului, iar în a doua cei care cred că cel care trebuie să aleagă ce să pună este dj-ul.

Aceste două opinii stau la baza celor mai importante două tipuri de dj: artiști și scamatori. Primii sunt cei care produc muzică pentru că le place și nu țin cont de opinia publicului, dar aceștia nu reușesc să-și creeze o bază vastă de fani și nici nu ajung să învârtă sume obscene de bani. Cei din urmă sunt cei care produc muzică cosmetizată în așa fel încât să placă publicului și pentru asta ajung în fața unor mulțimi imense și fac grămezi de bani.

Niciuna dintre cele două categorii nu este mai bună decât cealaltă, e vorba de ce preferi, dar sunt fundamental diferite și e problematic ca ambele să fie desemnate prin același termen pentru că induce în eroare publicul și îi discreditează pe cei din spatele pupitrului. Pentru noi, „dj” și-a pierdut de mult sensul de cunoscător al muzicii și este astăzi doar un măscărici care apasă play și face spectacole pline de sclipici și de lumini. Din păcate, această imagine se află în mințile majorității publicului, pentru că este mai ușor de vândut, și astfel, îi afectează pe cei care fac nu spectacole, ci muzică.

Pentru aceștia, este greu să se rupă de acea imagine și orice încercare ar fi sortită eșecului, pentru că orice mișcare a lor din punct de vedere al imaginii ar fi ușor copiată de ceilalți. Din fericire, pentru artiști imaginea este ceva derizoriu, dar nu putem să nu-i criticăm pentru că astfel abandonează publicul și-l lasă pradă celor care vor public doar pentru că acesta are bani. Până la urmă, orice artist are nevoie de fani pentru că fără ei nu are cine  să-l finanțeze.

Până la urmă, problema este una de educație. Cu cât publicul cunoaște mai multe, cu atât își va da seama mai repede de superficialitatea dezgustătoare a dj-ilor. Din păcate, publicul e incredibil de rezistent la nou și încă nu am găsit rețeta ideală prin care l-am putea deștepta, dar încă căutăm soluții.