Legowelt – Hollywood Murder Mystery [TARV 004]
Legowelt face în acest început de an o apariție la o casă de discuri proaspătă, Tarvisium Electronique, cu Hollywood Murder Mistery.
Steve Lorenz este producătorul care este în spatele casei de discuri și care încearcă să creeze un sunet la granița dintre techno, acid și electro. Tarvisium Electronique a fost lansat de abia în 2012 dar de atunci a reușit să pună pe piață nouă lansări, deci are o activitate medie, dar deocamdată nu a reușit să crească. Aproape toate lansările sunt ale fondatorului și exceptând-o pe aceasta mai avut doar o colaborare cu Orlando Voorn. Se pare că sunetul italianului l-a atras pe Legowelt, care s-a lăsat convins să contribuie la catalogul acestuia.
Hollywood Murder Mystery este un EP simplist care are o piesă originală și două remixuri semnate de Moonhacker, respectiv de Steve Lorenz. Prima dintre ele are rolul de a accentua latura acid a producției, iar cea de a doua de a-i imprima sunetul caracteristic mărcii. Din păcate, ambele sunt departe de tehnica lui Legowelt, care a produs și de această dată o mostră din cel mai bun sunet cosmic, după cum ar fi de așteptat.
Cu toate acestea, Tarvisium Electronique este un nume care ne-a stârnit curiozitatea. Nu e ceva comun ca două nume grele ale scenei să apară la o marcă semi-anonimă și dacă asta se întâmplă, e evident că se petrece ceva interesant acolo.