Parachute Pulse, proiectul Anei Roman, va participa la Red Bull Music Academy Tokyo 2015

După Cosmin TRG, Minus, Vlad Caia și Adda Kaleh, este rândul unui alt proiect românesc să fie ales pentru a participa la Red Bull Music Academy: Parachute Pulse.

Parachute Pulse a luat naștere în 2010 și este proiectul înființat de Ana Roman, sound designer roman stabilit ulterior în East London. Început inițial ca proiect de muzică strict personal, Parachute Pulse a ajuns să devina altceva, odată cu multiplele colaborări pe care Ana le are cu diverși creatori de film.

Muzica Anei Roman, catalogata de multi drept ambientală, surprinde prin atmosfera cinematică, personală și intimă pe care o emană, iar aceasta este o apropiere naturală, pentru că la baza proiectului Parachute Pulse sta o intenție de a spune povești prin muzică, hrănită dintr-o profundă afinitate pe care Ana o simte între film și sunet.

Kingdom, albumul de debut semnat de Parachute Pulse,  a fost lansat în 2011 la netlabelul Asiluum, și încapsulează marca personală a Anei Roman: “un amestec expresiv de field recording, aranjamente vocale fantomatice, zgomote fierbinți și frânturi de melodii”.

De când și-a terminat Master of Science-ul în Compoziție & Performance Digital la Universitatea din Edinburgh în 2012, Ana Roman a colaborat pentru diverse filme scurte și instalații, iar în 2013 a fost premiată în categoria New Talent BAFTA pentru munca de sound design făcută pentru filmul Lost Serenity.

Selecția Parachute Pulse pentru participarea la Red Bull Music Academy Tokyo 2015 validează o evoluție discretă a scenei romanești: dacă un Cosmin TRG, Minus, Vlad Caia și, cel mai recent, Adda Kaleh, pun în scena diverse hibridizari de genuri și abordări leftfield pentru un sound care gravitează – centrifug sau centripet – față de contextul de clubbing, Parachute Pulse este pasul logic către o muzica personală și ambientală, interiorizată în afara beatului funcțional. 

Ana Roman, creatoarea proiectului Parachute Pulse, ne-a vorbit despre motivele pentru care a aplicat la Red Bull Music Academy, primele legături cu muzica, pasiunea pentru sunet și film, legătura cu colectivul Asiluum, scena de ambient din East London și multe altele în interviul care urmează.

Red Bull Music Academy: Cum te-ai decis să aplici la Red Bull Music Academy?
Ana Roman: Voiam de mult timp să aplic la Red Bull Music Academy – îmi place mult ideea de tabără muzicala și îmi doream mult să colaborez cu alți muzicieni din zone total diferite, pe care n-aș fi putut să-i întâlnesc în alt mod. Mi-a plăcut foarte mult și aplicația pentru RBMA, a fost foarte faină și personală; am apreciat întrebările de genul „când a fost ultima oara când un album te-a făcut să plângi” sau „ce fel de muzica ai pune la o cina cu socrii” sau „desenează o harta a universului tău muzical”.

RBMA: Când ai început să faci muzica și de ce?
Ana: Prima oara când am început să fac muzică aveam vreo 10 ani, o clapă Casio primita cadou de ziua mea și un casetofon. Mi se parea fascinant procesul în sine, ideea de a înregistra și de a păstra apoi o colecție-jurnal de „hituri”. Din păcate am făcut cadou toate casetele pe care le-am imprimat în perioada aceea și presupun ca s-au pierdut – mi-aș dori mult să le găsesc cumva!

RBMA: Ce instrumente ai studiat, când și în ce context (hobby, academic, școlar etc.)?
Ana: în copilărie am studiat pianul în cadrul unei școli de muzică. Deși inițial nu prea m-au atras partiturile și colocviile, în liceu l-am redescoperit iar în prezent rămâne instrumentul meu principal/favorit și modalitatea preferata de a-mi începe ideile muzicale. Nu simt că am neapărat nevoie de un instrument, doar ca mi se pare mult mai ușor să navighez în fața unui DAW dacă am un instrument/controller la îndemână – totul pare mai intuitiv și sunt mai puține lucruri care să îmi distragă atenția atunci când compun / improvizez.

RBMA: Cum ai ajuns să faci parte/sau să fii considerata ca făcând parte din colectivul Asiluum?
Ana: Îmi plăceau concertele, expozițiile – în general evenimentele organizate de cei de la Asiluum; mergeam cam pe la toate concertele lor și așa cred ca ne-am cunoscut. Îmi plăcea mult și proiectul lui Marius Costache, Discordless. Țin minte că ne lega o pasiune comună pentru Nine Inch Nails, Skinny Puppy și Tim Hecker dar și pentru fotografie și filme, și asa am început să lucrăm împreună. Am colaborat cu Discordless pentru prima oară în 2009, cu ocazia albumului 148 Light Years (discordless.com ), un proiect eclectic care a reunit muzicieni din mai multe zone (metal, ambient, noise, electro, post-rock, etc.). Recent am realizat un remix pentru noul proiect al lui Marius, Enviroments – care se poate găsi pe ‘Fraktal Reworked‘ environments.bandcamp.com.

RBMA: Când și de ce te-ai stabilit la Londra și, de atunci, care mai sunt legăturile tale creative și emoționale / sentimentale cu Romania?
Ana: M-am mutat în UK în 2011, prima dată în Edinburgh pentru studii iar în Londra relativ recent, în 2013. Decizia de a mă muta în Londra a fost oarecum spontană – voiam să lucrez freelance ca sound designer și Londra părea locul cel mai bun pentru asta la momentul respectiv. Comunitatea de animație de acolo e bine inchegata și foarte prietenoasa, lucru important pentru mine din moment ce îmi doream să lucrez pe filme de animație. În Londra am mulți prieteni români, și am ocazia să vorbesc destul de des în română, ceea ce-mi lipsea mult în Scoția din punct de vedere emoțional. În plus, colaborez destul de des și cu artiști români – regizori, artiști și muzicieni.

RBMA: Ce înseamnă pentru tine muzica? Pe pagina ta afirmi ca spui povesti prin muzica și sunet – poți să dezvolți acest subiect?
Ana: Afirmația se referă mai mult la rolul sound design-ului în relație cu alte media în general, iar în cazul meu, în relație cu filmele de animație. Îmi plac mult mai mult filmele de animație în care sunetul joaca un rol narativ, nu doar decorativ. Personal, în calitate de sound designer, îmi place să mă implic încă din stadiul de storyboard și să creez schițe pentru a găsi tonul și sunetele potrivite pentru proiectul pentru care lucrez.

Un exemplu la îndemână ar fi prioritizarea elementelor vizuale care au nevoie de sunet. Când primesc un film de animație aproape terminat totul e complet mut; sound designerul poate decide asupra elementelor vizuale importante și asupra celor care pot fi ignorate, iar asta poate schimba mult firul unei povesti. Un alt exemplu ar fi combinarea unui soundtrack foarte detaliat cu elemente vizuale simple/abstracte (sau invers); sunetul poate ilustra în multe feluri ceea ce vizualul nu comunica și poate schimba percepția asupra interacțiunii dintre personaje.

În sens larg, atunci când compun/improvizez pornesc deseori de la o imagine vizuala / mentala pe care îmi doresc să o păstrez cumva sau să o recreez – mai mult la asta ma refer când afirm ca spun povesti prin sunet.

RBMA: În ce alte proiecte ai fost/ești implicata și în ce calitate?
Ana: Un proiect recent în care am fost implicata ca sound designer a fost un film experimental de scurt metraj scris și regizat de prietena mea Alexandra Magearu, ‘Wait‘ .

RBMA: Ce te-a făcut să alegi muzica ambient ca domeniu de expresie, fata de alte genuri mai funcționale ale muzicii?
Ana: Nu cred ca a fost o decizie neapărat conștientă – când am început să fac piese cu Parachute Pulse prin 2010 îmi plăcea mult ce făceau Goldmund/ Helios, Grouper, Eluvium, Nils Frahm, The North Sea, Jónsi & Alex și Deathprod în perioada respectivă și mă gândeam cum aș putea face ceva similar ca texturi dar cu o sensibilitate oarecum diferita. În general nu mă gândesc la genuri muzicale și cât de funcționale ar fi într-un anumit context; îmi place mai mult să colecționez diferite sunete, înregistrări, instrumente, etc pentru a le redescoperi ulterior și a le juxtapune într-un mod intuitiv și organic. îmi place mult să improvizez în general și majoritatea deciziilor le iau în mod spontan – mi-e foarte greu să lucrez calculat și meticulos atunci când încep un proiect nou. Probabil cred ca asta m-a atras cel mai mult la ambient, ideea de a improviza pe parcurs fără a ține cont neapărat de o anumita structură. E destul de eliberator – îmi place ideea de dezordine; poate nu neapărat dezordine, mai degrabă de a păstra un element uman în muzica electronica, o anumita șovăire. Momentan încerc să îmi folosesc vocea mai mult, iar piesele la care lucrez acum nu sună neapărat a ambient, probabil doar procesul creativ a rămas similar.

RBMA: Cum se vede/aude/gusta muzica ambient în East London în contextul celorlalte genuri?
Ana: În general merg mai mult la concerte decât în cluburi – iar în East London sunt multe locuri interesante și oarecum neobișnuite unde poți prinde concerte faine, poate nu neapărat strict de ambient – mai mult de muzica improvizata. Un loc foarte fain e Cafe Oto, un spațiu fascinant unde se întâmplă multe concerte de jazz și muzica experimentala, workshpuri, talk-uri și proiecții. Sunt și multe biserici care găzduiesc concerte similare din când în când, cum ar fi St. John at Hackney Church sau LSO St. Luke.