Gunnar Haslam – Ataxia No Logos [DSR/C 1]
Gunnar Haslam încheie cel de-al doilea său an ca producător de muzică electronică concomitent cu admiterea în liga mare a acestora, o dată cu lansarea Ataxia No Logos la Delsin.
Artistul este un produs al L.I.E.S. (Long Island Electrical Systems). unde deja are lansate două albume pline de sunete experimentale și care au fost suficiente pentru a atrage atenția întregii scene. Dincolo de muzică, el este un personaj destul de interesant pentru că este un tehnician care lucrează în colaborare cu CERN, la acceleratorul de particule LHC. Așadar, americanul este obișnuit cu munca de mare precizie, după cum a și arătat în lansările sale de până acum.
Ataxia No Logos reușește să fie un disc introductiv foarte bun, așa cum și trebuie să fie unul de debut. Deși are doar 4 piese, discul este suficient de divers cât să atragă destui fani și lasă destul loc de apreciere încât să nu atragă antipatii. Prima piesă a lansării, Corridor Metaphysics, reușește chiar să impresioneze prin armonia sunetelor combinate. Deși abordarea este destul de specifică celor de la Delsin, a trecut ceva vreme de când n-am mai auzit un fundal melancolic întins atât de potrivit peste un ritm bine cadențat, iar execuția este pe măsura renumelui casei de discuri. Deși celelalte trei piese au o compoziție pe măsură, nu putem spune că am rămas la fel de impresionați și de ele. Sunetele folosite sunt destul de tipice pentru această casă de discuri, dar trebuie să recunoaștem că sunt produse la nivelul unuia dintre veteranii mărcii și nu de un simplu debutant. Ar merita menționată și piesa Dunsinane Hill, care sclipește și ea prin armonia combinațiilor, însă nu reușește să aducă o notă de inovație în catalogul casei de discuri.
Oricât ne-ar plăcea să criticăm trebuie să reținem că Gunnar Haslam este încă un producător aflat la începutul carierei care încă nu și-a definitiv un stil propriu, în ciuda celor două albume lansate până acum. Se află pe tărâmul experimentelor încă și ne așteptăm să rămână aici o bună vreme, dar nu excludem să mai auzim câte o piesă techno foarte bună lansată din când în când, motiv pentru care-l vom urmări mai atent de acum.