Adam X – Irreformable [SGLP 01]
Adam Mitchell a reușit să-și creeze un renume la scurt timp de la lansare, acum 30 de ani, iar de vreo 20 de ani se poate lăuda ca autor al unui sunet propriu distinctiv și pare convins să și-l întărească pentru că noul său album, Irreformable, are toate calitățile pe care trebuie să le aibă un produs de-al său.
Ultimul său album a venit în 2008, însă de atunci a fost ocupat cu Traversable Wormhole, care a reușit să facă o figură foarte frumoasă pe scenă, dar care i-a și pus eticheta de producător de sunete dure. Deși are o carieră de peste 30 de ani și a fost implicat în nenumărate proiecte, abia proiect a devenit iconic pentru el și i-a asigurat un statut aparte între producători. Cu greu se va dezlipi de etichetele atrase de TW, dar nici nu mai contează atât timp cât acestea nu-l afectează în procesul creativ, după cum se aude și în albumul de față.
Irreformable este o reafirmare a principiilor muzicale care i-au adus succesul ca artist. Deși a lăsat în spate agresivitatea expusă în TW, sunetul industrial este tot acolo, chiar dacă mai temperat, ba mai mult, sunt folosite pe alocuri și scurte fragmente vocale, cât să arate că nu se teme să experimenteze în continuare.
Albumul este destul de divers și cuprinde și momente mai relaxate precum Catenary și Small Black Object [disponibilă doar digital], dar rămâne dominat de peisajul industrial specific lui Adam X. Se pare că albumul a fost în lucru cel puțin un an, iar timpul investit în el reiese din fiecare sunet, foarte atent sculptat și foarte atent distribuit în sunetul de ansamblu. Se remarcă piesa omonimă titlului, Binary Possession, și Sheer Insanity, care sunt și cele mai reprezentative pentru proiect, chiar dacă primele două sunt îmbogățite cu secvențe vocale.
Curios, dar sunt incluse și două piese mai vintage: It’s All Relative și On The Verge Of Decimation, și sperăm ca ele să nu expună o dorință a producătorului de a aborda din nou stilistica anilor 90′. Se descurcă foarte bine cu techno-ul său futuristic și industrial, ar fi păcat să-l pierdem pentru nostalgia sa.