Jodey Kendrick a început să producă muzică în mod oficial pe la mijlocul anilor 2000, după care a început să inunde piața cu tot felul de proiecte secundare și lansări. Deocamdată ciulim o ureche la cel de-al treilea album lansat sub Black Narcissus, Varla.

Autorul este unul dintre cei mai prolifici pe care i-am întâlnit în ultimii ani și dă dovada unei viziuni muzicale foarte complexe și bine articulate. Mai mult, reușește să scoată piese apropiate pe bandă rulantă și fără să obosească ascultătorul, performanță mai rar întâlnită.

Albumul este botezat după numele protagonistei filmului cult al anilor din 65′, Faster, Pussycat! Kill! Kill!, iar în afară de imaginea copertei nu vedem alte similarități cu acesta. Mai mult, deși piesele au o unitate stilistică, ele nu transmit un mesaj comun. Putem spune liniștiți că asemănarea cu acest film este pur decorativă, care putea și lipsi.

În film, Varla este un personaj vulgar, lipsit de finețe, însă albumul arată o imagine exact opusă. Deși pe alocuri sunetul devine agresiv și brut, el este foarte atent împodobit cu sclipiri subtile, iar atmosfera creată depășește cu mult ambianța simplistă din ecranizare.

Black Narcissus rămâne fidel sunetului expus în albumul de debut, Black Narcissus X, și rămâne în lumea fondată de Drexciya, cea fluidă dar dominată de sunete electro grele. Ceva îmbunătățiri și modernizări ale sunetului se aud, în special în ceea ce privește modul de construcție al ambianței, însă tare am vrea să auzim sunetul progresând mai mult de atât. Drexciya a fost o aventură electronică încheiată mult prea devreme și suntem convinși că sunt o mulțime de fani care ard de nerăbdare să vadă unde poate ajunge acest sunet. N-ar trebui să mai așteptăm mult timp pentru aceasta, dar la abia doi ani de la reluarea ei, mai trebuie să avem un pic de răbdare până la desăvârșirea Black Narcissus.