Vril – Portal [110DSR/VRLLP 1]
Se face aproape un an fix de cât Vril lua scena prin surprindere cu albumul de debut, Torus, și îl revedem cu cel de-al doilea său titlu lung, Portal, ceva mai bun decât operele de până acum.
După cum spuneam și cu ocaziile anterioare, Vril este un proiect destul de nou, apărut în 2010 la Giegling, dar care a avut norocul de a ajunge în 2014 la Delsin, unde a semnat Vortekz [103dsr]. Succesul acestei colaborări a împins ambele părți să continue colaborarea, cu rezultate bune.
Pe o piață muzicală atât de aglomerată precum este cea de astăzi a devenit o obișnuință să vedem producători care fac pe dracu-n patru să scoată cât mai multe producții în primii ani de la lansare, pentru a fi siguri că sunt observați. Asta a făcut și Vril și putem zice că nu e o strategie neapărat bună. Primele sale discuri au fost decente, dar au fost atât de diverse încât nu credeam că va ajunge la o omogenitate sonică prea curând. Excesul de diversitate ar fi putut atrage etichete negative din partea publicului, însă această colaborare l-a mai îndreptat un pic.
Încărcat cu 8 piese pentru ringul de dans, Portal este un album care arată că autorul și-a pus ordine în muzica sa, fiind o poartă spre o singură lume ordonată, dar încărcată atât cu energie pozitivă cât și negativă. E suficientă o comparație între Portal 6 și Portal 3 pentru a vedea polaritatea sunetelor sale. Încă nu strălucesc din punct de vedere tehnic sau estetic, dar merită ascultate pentru energia pură pe care o radiază.
Un pic prea multă energie pentru ce publică Delsin, dar poate e un semn al unei schimbării în produsele mărcii. Ne place să vedem că Vril ne depășește un pic așteptările în ceea ce privește cariera sa, dar încă mai are multe de făcut pentru a rupe gura târgului.